România U12 a terminat pe locul al patrulea Campionatul Mondial de la New York, jucătorii Luceafărului Cluj pierzând la penalty-uri medaliile de bronz.

Micii „tricolori”, născuţi în 2005, au fost învinşi de naţionala Marocului în finala mică, la sfârşitul timpului regulamentar scorul fiind 1-1.

Oferte echipament JomaOferte Joma

Jucând, în total, şase minute în inferioritate numerică în urma deciziilor de arbitraj, clujenii au rezistat fără să primească gol până la final, însă norocul a fost de partea adversarilor la loteria penalty-urilor. Doar Andrei Vînău însă, cel care a înscris şi golul prin care echipa sa a condus Marocul în timpul regulamentar, a reuşit să transforme o lovitură de departajare, iar adversarii s-au impus cu 2-1.

Jucătorii Luceafărului Cluj, care au reprezentat echipa naţională la Campionatul Mondial, au intrat oricum în istorie, bifând cel mai important rezultat românesc la o astfel de competiţie. „Tricolorii” au primit medaliile şi trofeul destinate locului patru, iar la final au sărbătorit în vestiar performanţa de la New York, România ajungând între primele patru echipe din lume.

Mai jos aveţi un video cu bucuria jucătorilor şi a antrenorilor Stan David şi Gigi Vînău după meciul disputat pe „Red Bull Arena”. Noua campioană mondială este Mexic, învingătoarea României din semifinale trecând cu 2-0 de Argentina în marea finală.

Din New York grupa 2005 de la Luceafarul Cluj Napoca impreuna cu antrenorii va multumim tuturor celor care ne-ati urmarit si ne-ati sustinut si ne pare rau ca nu am reusit mai mult ,chiar daca locul 4 mondial e cea mai buna clasare a unei nationale de fotbal a Romaniei .Noi antrenorii si copiii suntem bucurosi pentru aceasta performanta, dar in acelasi timp si foarte tristi pt.ca stim ca puteam mai mult si meritam mai mult, insa emotiile si nesansa atat ne-a lasat.Va pupam si mergem sa ne distram.

Posted by Academia de Fotbal Luceafarul Cluj Napoca on 24 Septembrie 2017

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here