JSport.roJSport.ro

img_4107CFR Cluj a făcut cel mai bun meci din acest sezon miercuri seara, la Bucureşti, acolo unde s-a impus cu 2-1 în faţa Stelei. „Dubla” lui Cristi Bud a adus cele trei puncte în tabăra feroviarilor, ardelenii terminând meciul cu un om mai puţin, Tiago Lopez fiind eliminat în minutul 45.

Chiar dacă jocul a început cu două ocazii mari ale Stelei, prin Enache şi Golubovic, cei care au deschis scorul au fost oaspeţii, Cristi Bud fiind lăsat cu poarta goală în faţa după o combinaţie care a destabilizat defensiva bucureştenilor. Florin Tănase a egalat rapid pentru stelişti, însă CFR-ul nu a renunţat la luptă şi a continuat să le pună probleme roş-albaştrilor.

Cu un joc curajos şi o posesie superioară în multe momente, clujenii au dat lovitura în minutul 63, Bud fiind decisiv din nou în faţa porţii, de data aceasta după o pasă a lui Sorsa. Eliminarea lui Tiago Lopes nu avea să conteze mai deloc în ecuaţia partidei, CFR-ul reuşind să apere cu succes avantajul avut pe tabelă şi câştigând pentru prima oară împotriva Stelei în deplasare, din 1948 încoace.

Cu acest succes, alb-vişiniii au acumulat 10 puncte în clasament şi ar putea obţine, cu Gaz Metan Mediaş, a treia victorie consecutivă în Liga I.

Steaua

Niţă
Aganovic
Toşca
Tamaş
Enache
De Amorim
Boldrin
Moke
Popa
Tănase
Golubovic

Au mai intrat: Momcilovic, Bourceanu, Jakolis. Antrenor: Laurenţiu Reghecampf

CFR Cluj

Mincă
Peteleu
Horj
Larie
T Lopes
Nascimento
Rus
Nouvier
Ruiz
Sorsa
Bud

Au mai intrat: Tînc, Ene. Antrenor: Vasile Miriuţă

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.