JSport.roJSport.ro

IMG_1435CFR Cluj a început cu dreptul play-out-ul, elevii lui Antonio Conceicao câştigând, 2-0, meciul din deplasare cu CSMS Iaşi. Ardelenii au acumulat 17 puncte în clasament şi s-au apropiat la două „lungimi” de adversara din această seară, aflată pe primul loc în play-out.

Meciul din Moldova a început, însă, cu ratarea sezonului în Liga I, Ruiz, de două ori, Dani Coelho şi Bud nereuşind să-l învingă pe portarul Iaşiului la aceeaşi fază. După 20 de minute, clujenii au reuşit să deschidă scorul, Bud profitând la maxim de o eroare în apărarea gazdelor şi învingându-l pe Caparco cu un şut din careu. Feroviarii nu au mai contat în ofensivă mai apoi, iar CSMS Iaşi a început să fie tot mai periculoasă în careul clujenilor.

Atacanţii gazdelor l-au prins, însă, într-o zi foarte bună pe portarul CFR-ului, Traian Marc reuşind să respingă toate mingile trimise de moldoveni spre poarta sa. Eliminarea lui Vitor Bruno, din minutul 70, nu a schimbat deloc scenariul meciului, ocaziile ieşenilor fiind rezolvate în continuare de acelaşi portar al CFR-ului.

Pe final, elevii lui Toni Conceicao au dat lovitura pe contraatac, Dani Coelho stabilind scorul final, 2-0, şi securizând trei puncte imense pentru echipa sa chiar pe teren principalei contracandidate la locul 1 în play-out.

Cu acest succes, CFR Cluj a urcat pe locul doi în clasamentul play-out-ului, cu 17 puncte, cu două puncte mai puţin decât CSMS Iaşi.

CSMS Iaşi: Caparco – Voicu, Ciucă, Mihalache, Ţigănaşu – Nuno Viveiros (62’ Onduku), Creţu, V. Gheorghe, Bole – Cristea, Golubovic. Antrenor: Nicolo Napoli

CFR Cluj: Marc – Dani, Mureşan, Goian, Camora – Ruiz (75’ Tînc), Petrucci, Gomelt – Păun (58’ Jakolis), Bud (67’ Lopez), V.Bruno. Antrenor: Antonio Conceicao

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.