JSport.roJSport.ro

IMG_5696Viitorul Feleacu a realizat o performanţă istorică în Liga a IV-a, reuşind să câştige campionatul după un retur de vis, iar acum se află la 180 de minute de încununarea acestui sezon cu o promovare imensă în Liga a III-a.

Formaţia lui Lucian Roşu va întâlni, sâmbătă după-amiază, pe Gloria Lunca Teuz Cermei, campioana Aradului, în meciul tur al barajului pentru accederea în al treilea eşalon fotbalistic, minim un gol marcat la Cermei fiind obiectivul principal al clujenilor. După două săptămâni de pregătire intensă, Goga şi colegii săi sunt gata pentru jocul de sâmbătă, Viitorul mergând cu gând de victorie în Arad.

„Suntem conştienţi că echipa adversă este mai bine pusă la punct decât noi din toate punctele de vedere, dar nu ne ducem să ne predăm. Vrem să le dăm cât mai mult de furcă, mergem să jucăm şi chiar nu vreau să ne apărăm. Băieţii sunt montaţi, adrenalina se mişcă, circulă, îi simt pe toţi nerăbdători şi aşteaptă acest meci. Un rezultat cu gol marcat este cel mai bun pentru noi, dar important e ca, după al doilea meci, să avem un gol mai mult marcat decât ei. Ne vom bate la Arad, nu ne vom preda uşor”, ne-a spus antrenorul Feleacului, Lucian Roşu, formaţia din judeţul Cluj urmând să plece chiar astăzi spre localitatea arădeană.

Gloria Lunca Teuz Cermei are în lot doi jucători obişnuiţi cu meciuri la cel mai înalt nivel, Adrian Rusu şi Norbert Varga, însă doar ultimul are şanse de a evolua măcar într-un meci. Fostul component al Pandurilor a suferit o accidentare serioasă la ligamente şi va sta pe bară câteva luni, în timp ce Varga a primit o lovitură la coaste în ultima partidă amicală şi este incert pentru jocul de mâine. La toate acestea se adaugă şi absenţa antrenorului Mircea Aslău de pe banca tehnică, suspendat după un scandal în ultima etapă, tehnicianul arădenilor urmând să-şi conducă echipa din tribune în ambele meciuri ale barajului.

Gloria Cermei – Viitorul Feleacu va avea loc sâmbătă, de la ora 18:00, returul de la Cluj urmând să se desfăşoare peste o săptămână, ambele meciuri fiind transmise în format LIVE-TEXT de CJSport.ro.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.