JOMA - JSport.roJSport.ro

20151023_162830Deşi era favorită certă înaintea meciului cu FC Zalău din etapa a 9-a a Ligii a III-a, Sănătatea Cluj a avut un joc mult mai greu decât era de aşteptat. Neplătiţi de luni bune, sălăjenii au lăsat grijile financiare la vestiare şi au intrat montaţi să obţină primul succes din acest sezon.

Oaspeţii au deschis scorul dintr-o lovitură de colţ pe finalul primei reprize, gol marcat de Cheţan, însă clujenii au revenit pe tabelă imediat după pauză, atunci când Adrian Lupu a transformat o lovitură de la 11 metri. Zălăuanii nu s-au lăsat şi au preluat din nou conducerea după o fază bine lucrată, care l-a lăsat pe Stanciu singur cu portarul clujenilor. Căpitanul oaspeţilor nu a ratat şi părea că a adus prima victorie pentru echipa sa în acest campionat. Norocul nu a ţinut cu FC Zalău în acest meci, pentru că la ultima fază a jocului o minge bâlbâită în careul oaspeţilor a fost transformată în gol de „rezerva” Alexandru Gaşpar, care a salvat un punct dintr-un joc deloc reuşit al Sănătăţii.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

„Ne doream o victorie ca să urcăm în jumătatea superioară a clasamentului şi, deşi toată săptămâna am stat cu gura pe jucătorii mei, pentru că ştiam că Zalăul are valori individuale şi îmi era teamă să nu fie acesta momentul în care această echipă să-şi recapete din putere şi încredere, am dat şansă adversarului astăzi. Nu am reuşit să tranşăm în prima parte a meciului rezultatul în favoarea noastră, jocul a căpătat o altă direcţie. Am egalat in-extremis, dar mă bucur că de acest punct pe fondul unui joc slab făcut de noi. Nu am reuşit să ne punem jocul în practică, dar cred că şi adversarul s-a autodepăşit”, a declarat, pentru CjSport.ro, antrenorul Sănătăţii, Marius Semeniuc.

În etapa a 10-a, „viruşii verzi” se vor deplasa pe terenul liderului Avântul Reghin.

Sănătatea a început meciul cu Zalăul cu următorul „11”: Andrei Todoran (cpt.) – Cristian Paul, Dan Matei, Lucian Pede, Cosmin Siecoban-Bogdan Cristea, Alexandru Gît, Dan Florin, Adrian Lupu-Adrian Bota şi Andrei Ceaca.
Rezerve: Robert Bencze- Andrei Someşan, Horaţiu Moldovan, Cristian Nicula, Alexandru Gaşpar, Sergiu Sos, Dumitru Bucur. Antrenor: Marius Semeniuc

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.