JSport.roJSport.ro

CFR Cluj va avea un nou antrenor de săptămâna viitoare, Dan Petrescu urmând să semneze, foarte probabil, un contract cu formaţia din Gruia.

„Bursucul” a fost contactat de către oficialii clujeni imediat după ce echipa a ieşit din insolvenţă, astfel că Vasile Miriuţă va fi pus pe liber la câteva ore după ce preşedintele Iuliu Mureşan l-a reconfirmat în funcţie.

Unul dintre transferurile făcute la nivelul conducerii, Bogdan Mara, a explicat ce a stat la baza înlocuirii lui Miriuţă, dând de înţeles că cel care a calificat echipa în play-off sezonul trecut este doar o victimă colaterală.

„Miriuţă nu are nicio vină și nici nu există alte motive. Vasile rămânea antrenorul dacă echipa nu ieșea din insolvență. De fapt, după decizia Tribunalului am stat de vorbă cu noul Consiliu de Administrație, cu noul patronat și am avut la concluzia că putem pleca la un nou proiect. Sunt discuții avansate cu Dan Petrescu, dar într-o proporție mare ne vom înțelege să vină la CFR pentru următoarele sezoane. Noul patron, odată cu ieșirea din insolvență, și-a dorit altceva. Vasile Miriuță, căruia îi mulțumim pentru tot ce a făcut pentru echipă, este încă sub contract, pentru că totul s-a petrecut foarte repede.Discuțiile cu Dan Petrescu nu au fost premeditate. Ele au început la câteva ore după ce am aflat că s-a terminat cu insolvența și după ce patronul ne-a spus că vrea mai mult dacă se poate. Apoi, din anul al doilea obiectivul va fi clar titlul”, a declarat Mara, pentru digisport.

Petrescu va veni la Cluj săptămâna viitoare, în weekend urmând să asiste la finala Ligii Campionilor de la Cardiff.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.