JSport.roJSport.ro
13094178_1112341048822307_9005108953228656920_n
foto: gherla info

Vulturul Mintiu-Gherlii a reuşit un rezultat la care puţini se aşteptau înainte de etapa a 21-a a Ligii a IV-a, câştigând, 3-1, chiar pe terenul Armenopolisului Gherla, una dintre favoritele la promovare.

Derby-ul Gherlei din acest eşalon fotbalistic a fost controlat aproape în totalitate de către oaspeţi, care au condus cu 3-0 până spre final, graţie golurilor lui Bondor, Mureşan şi Rus, gazdele reducând din diferenţă prin Morar. Mai motivaţi decât adversarii lor, capitol la care tehnicianul Adrian Trif a lucrat cu elevii săi toată săptămâna, jucătorii Vulturului nu le-au dat nicio şansă vecinilor de la Armenopolis, cei care au făcut un pas înapoi în lupta la promovare.

Stan şi colegii săi au ratat şi şansa de a trece pe locul secund în clasament, la două puncte peste Luceafărul, după această etapă pascală Armenopolis fiind egalată, în schimb, de Viitorul Feleacu în ierarhia Ligii a IV-a.

„Adversarii au avut mai multă determinare decât noi, mai multă ambiţie parcă, au fost mai buni şi rezultatul e corect. A fost o victorie meritată. Noi nu am avut probleme de efectiv, păcat că am pierdut puncte acasă, pentru că nu trebuia, dar asta este. Nu ştiu cât va conta acest eşec în viitor, mai sunt meciuri directe între formaţiile de pe primele locuri, vom vedea. Încă nu am ieşit din cărţi”, ne-a spus unul dintre antrenorii Armenopolis, Cristi Vedean.

„Toată săptămâna am încercat să-i motivez pe băieţi, le-am spus că suntem pe locul pe care suntem pentru că ne facem meciurile grele şi dacă am juca ce ştim am fi şi noi acolo în faţă. Se pare că am reuşit să-i motivez, pentru că a fost un meci controlat de noi mai ales în a doua repriză, i-am dominat şi ştiam că dacă jucătorii vor face ce le spun ne vom impune. Presiunea era pe adversari, nu pe noi, i-am aşteptat şi i-am prins pe câteva contre în prima repriză, dar în a doua parte am controlat jocul şi nu s-a pus problema învingătoarei. Lumea de la meci ne-a felicitat, pentru că noi toţi suntem gherleni, iar dacă jucăm în continuare cum am jucat astăzi nu are cine să ne bată. Vreau să mulţumim şi domnului primar Dumitru Oltean, care după meciul pierdut la Câmpia Turzii şi egalul cu Triteni ne-a încurajat şi ne-a spus că nu asta este adevărata faţă a noastră, că ştie că putem mai mult şi dânsul tot timpul a fost alături de noi, iar echipa vrea să-i mulţumească pentru asta”, a declarat şi tehnicianul Vulturului, Adrian Trif, fericit după această victorie.

În urma etapei a 21-a, în care Unirea Triteni a câştigat la „masa verde” meciul cu Someşul Apahida, oaspeţii neprezentându-se la jocul de sâmbătă, clasamentul luptei la promovare  arată astfel:

  1. Potaissa Turda            19 m       44 p
  2. Luceafărul Cluj            18 m       39 p
  3. Armenopolis               18 m       38 p
  4. Viitorul Feleacu           18 m       38 p
  5. Arieşul M. Viteazu       18 m       37 p
  6. Vulturul M. Gherlii        20 m       37 p

Armenopolis: Tala – Sărmăşan, Tînc, Chiş, Marian – Stan, Crăciun, Bălan, Bocoş – Cotuţ, Roşa. Au mai intrat: Sîmboan An, Sîmboan P, Roman şi Morar. Antrenori: Cristi Vedean, Stan David, Ioan Mureşan

Vulturul: Prunean – Boier, Stupinean, Pop Vl, Pop Fl – Mureşan, Dascăl, Balint, Rus Al – Sămărtean, Bondor. Au mai intrat: Morar, Sacu, Salac şi Găvruş. Antrenor: Adrian Trif

 

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.