JSport.roJSport.ro

13250482_1109234469123126_235263093_nAşa cum era de aşteptat, Vulturul Mintiu-Gherlii nu a avut nicio problemă pe terenul ultimei clasate, Someşul Apahida, acolo unde a câştigat la scor de neprezentare, 3-0.

Elevii lui Adrian Trif au fructificat doar trei din numeroasele şanse create la poarta apahidenilor, Mureşan şi Alex Rus, ultimul autor a două goluri, fiind cei care au reuşit să marcheze pentru gherleni. Partida disputată duminică la prânz a fost un antrenament perfect pentru „vulturi” în perspectiva meciului cu Viitorul Feleacu din runda următoare, atunci când se vor întâlni ocupantele poziţiilor doi şi trei din clasament.

După această victorie, formaţia din Mintiu-Gherlii a depăşit trei echipe şi a ajuns pe podium, obiectivul declarat al Vulturului fiind o clasare peste rivala din Gherla.

“A fost un meci de relaxare astăzi la Apahida, fără istoric, nu ştiu dacă adversarul a ajuns de două ori în careu în timpul meciului. A fost şi o căldură mare, dar am dominat de la cap la coadă. Am avut o grămadă de ocazii, inclusiv singur cu portarul sau cu poarta goală, iar acum aşteptăm derby-ul cu Feleacu de săptămâna viitoare. Noi vrem să încurcăm pe toată lumea, ei dacă sunt mai buni, atunci ne vor bate. Obiectivul nostru este să terminăm peste Armenopolis Gherla în clasament”, ne-a spus tehnicianul Vulturului, Adrian Trif, după a 13-a victorie a echipei sale din acest sezon.

Mai jos aveţi echipa gherlenilor de astăzi, dar şi clasamentul primelor şase formaţii, cu două etape rămase de jucat.

Vulturul: Macarie – Pop Fl, Boier, Stupinean, Morar – Balint, Rus, Mureşan, Dascăl – Bondor, Găvruş. Au mai intrat: Szabo, Sâmărtean. Antrenor: Adrian Trif

  1. Potaissa          22m       50p
  2. Viitorul            22m       50p
  3. Vulturul           22m       43p
  4. Luceafărul       21m       42p
  5. Arieşul            21m       41p
  6. Armenopolis   21m       41p
Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.