JSport.roJSport.ro
foto: Radu Giurgiu
foto: Radu Giurgiu

Vulturul Mintiu-Gherlii a câştigat la limită, 1-0, pe terenul Unirii Floreşti, trei puncte importante în economia clasamentului. Unicul gol al meciului a fost reuşit de Bogdan Buglea, în repriza a doua, pe finalul ei Suciu fiind eliminat de la „vulturi” după două cartonaşe galbene.

Jucătorii lui Dorel Mureşan, cu un obiectiv mult mai îndrăzneţ decât cel al floreştenilor, au controlat în mare parte meciul de duminică după-amiază. Grigorean şi colegii săi au avut, însă, cel puţin două oportunităţi mari de a înscrie, floreştenii păcătuind din nou prin ratări la poarta adversarilor.

Mai pragmatici decât adversarii lor, gherlenii au reuşit să transforme în gol una dintre şansele ivite şi au recuperat punctele pierdute etapa trecută pe teren propriu, cu Someşul Gilău, “vulturii” egalând-o pe “U” Cluj în clasament. De partea cealaltă, Unirea rămâne doar cu victoria din etapa a doua, 5-2 cu Arieşul Mihai Viteazu, iar acum se pregăteşte pentru meciul de miercuri, cu Universitatea Cluj, din deplasare.

„Pot să zic că a fost un joc bunicel din partea noastră, şi ai mei au jucat bine, dar vechea meteahnă a noastră, cu ratările, iar nu ne-a dat pace. Am ratat două ocazii mari, lucru tipic pentru noi, plus că am luat gol din cauza unei greşeli colective”, ne-a spus antrenorul floreştenilor, Ioan Maja.

„A fost un joc bun, cred că am dominat primele 80 de minute, mai apoi suferind puţin după ce am avut acea eliminare. Am mai ratat şi câteva ocazii, lipsa de concentrare şi de pregătire făcând ca noi să marcăm doar un gol astăzi. Ne bucurăm că sunt trei puncte şi asta contează. Pentru noi urmează acum meciul cu Turda, de miercuri, o etapă intermediară pe care nu o înţeleg, nu ştiu de ce graba asta. Am mulţi jucători care lucrează şi nu ştiu pe cine voi putea conta miercuri”, a spus şi antrenorul Vulturului, Dorel Mureşan, echipa gherleană încercând să amâne, fără succes, cel mai important meci al rundei a cincea, care va debuta marţi.

Unirea Floreşti

Simon
Szabo
Rus
Madru
Silaghi
Dani
Timoc
Vălean
Grigorean
Tinteşan
Crişan

Au mai intrat: Kallos, Mureşan M, Cenan. Antrenor: Ioan Maja

Vulturul Mintiu-Gherlii

Barta
Papalan
Imbuzan An
Buglea
Imbuzan Ov
Hidişan
Balint
Suciu
Kopandy
Mercean I
Bruchental

Au mai intrat: Rus An, Farcaş. Antrenor: Dorel Mureşan

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.