JSport.roJSport.ro

Au mai rămas câteva ore până când se va da „verdictul” în cazul clubului Unirea Dej.

Vineri dimineaţă, fostul finanţator, Mircea Itu, va avea întâlnirea decisivă cu primarul Costan Morar, căruia încearcă să-i cedeze echipa.

Itu este decis să nu se mai implice în fotbal şi vrea s-o dea doar primăriei, care o „aşteaptă” cu un buget de 400.000 de lei.

Miercuri, clubul a făcut cerere oficială la Federaţia Română de Fotbal pentru a juca şi anul viitor în Liga a III-a, fiind pe locul trei în „lista de aşteptare” a echipelor retrogradate pe teren, dar care vor să continue tot în acest eşalon şi sezonul viitor. Dacă primarul Costan Morar va bate palma mâine cu Mircea Itu, atunci Primăria va suplimenta serios banii alocaţi către club.

Autorităţile locale vor suporta singure cei 400.000 de lei, bugetul avut anul trecut de Unirea, după ce în ultimul sezon Primăria a virat către echipă doar 150.000 de lei. În acest moment, la Unirea Dej se efectuează un audit pentru a se afla situţia financiară a clubului, care mai are sub contract doar juniorii.

Primăria ar vrea să alcătuiască o echipă aproape exclusiv din jucători din zona Dejului, de-acolo de unde ar urma să vină şi antrenorul principal.

Joma - JSport.roJSport.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.