JSport.roJSport.ro
La Cluj va veni şi golghetera Ligii Campionilor, Isabelle Gullden
La Cluj va veni şi golghetera Ligii Campionilor, Isabelle Gullden

Timp de două zile, vineri şi sâmbătă, Sala Polivalentă din Cluj-Napoca va găzdui Final Four-ul Cupei României la handbal feminin, acolo unde vor participa patru din cele mai bune cinci formaţii ale momentului în România. Ba mai mult, potrivit tragerii la sorţi, CSM Bucureşti şi HCM Baia Mare, derby-ul ultimilor doi ani din handbalul românesc, se vor întâlni încă din semifinalele Cupei, însă fanii clujeni nu sunt prea interesaţi, cel puţin deocamdată, de această competiţie.

Până marţi la prânz s-au vândut aproximativ 1.000 de abonamente valabile pentru ambele zile, iar pentru ziua semifinalelor doar în jur de 500 de tichete s-au epuizat. De menţionat că biletele de o zi, pentru semifinale şi finale, pot fi cumpărate doar în jumătatea din stânga a sălii, în timp ce abonamentele au fost puse la vânzare în partea a dreaptă a Polivalentei clujene, care are o capacitate de 7.300 de locuri. Dacă un bilet pentru semifinale şi finale costă între 15 şi 30 de lei, abonamentele au preţuri cuprinse între 35 şi 50 de lei, excepţie făcând zona VIP, acolo unde un abonament se vinde cu 100 de lei.

Pentru marea finală s-au vândut aproximativ 800 de bilete până acum, favorită să câştige Cupa fiind echipa care va învinge în derby-ul din prima semifinală, acolo unde campioana României şi a Europei, CSM Bucureşti, o va întâlni pe HCM Baia Mare, vineri, de la ora 17:00. După acest joc va urma semifinala a doua, între Dunărea Brăila şi HCM Roman, iar sâmbătă se vor desfăşura cele două finale.

Biletele pot fi cumpărate de pe site-ul eventim.ro, însă, cel mai probabil, vor fi scoase la vânzare şi la casele de bilete de la Sala Polivalentă odată cu apropierea Final Four-ului.

Joma - JSport.roJSport.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.