JSport.roJSport.ro

IMG_5218_1200x800CSM Bucureşti a reuşit să se califice în finala Cupei României, după ce a câştigat derby-ul handbalului românesc, 26-25 (11-12), cu HCM Baia Mare, în semifinalele Final Four-ului organizat în Sala Polivalentă din Cluj.

În faţa a aproximativ 2.000 de spectatori, o bună parte venind din Maramureş, prima repriză a duelului dintre campioana Europei şi vicecampioana României a fost una echilibrată, cu un mic plus pentru băimărence. Acestea au avut în câteva rânduri două goluri avans, însă elevele lui Kim Rasmussen au revenit de fiecare dată pe tabelă, la vestiare HCM intrând doar cu un gol în plus, 12-11.

Situaţia nu s-a schimbat cu mult nici în a doua repriză, băimărencele reuşind să aibă, la un moment dat, trei goluri avans, 20-17. Câştigătoarea Champions League nu a cedat, însă, a revenit din nou pe tabelă, iar cu un minut înainte de final Ana Paula Rodrigues şi-a dus echipa în avantaj de două goluri, 26-24. Băimărencele nu au mai avut timp să mai marcheze decât o dată până la final, CSM-ul calificându-se în finala de mâine, programată la ora 18:00.

Pentru bucureştence, Gullden, Curea şi Manea au reuşit câte cinci goluri, în timp ce Rodrigues, care a făcut diferenţa mai ales pe final pentru CSM, a înscris de patru ori. De partea cealaltă, Lois Abbingh a înscris de şase ori, de două ori mai mult decât orice altă jucătoare a băimărencelor. „Mă bucur că am putut să oferim publicului un meci extraordinar. Mi-aş fi dorit să câştigăm, dar din păcate aşa ne-a fost norocul astăzi şi nu am putut mai mult”, a spus portarul băimărencelor, Ionica Munteanu.

„Nu ştiam cum putem să jucăm acest meci, pentru că am avut numeroase activităţi după ce am câştigat Liga Campionilor şi am fost foarte obosiţi. Nu ne-am putut antrena la capacitate maximă şi a fost foarte dificil să găsim motivaţia şi energia necesară pentru acest meci. Cumva am reuşit să câştigăm şi asta este cel mai important pentru un antrenor, am câştigat chiar dacă am jucat mai slab. Nu pot să numesc un miracol această victorie, dar am reuşit cumva să o batem pe Baia Mare, o echipă foarte bună de altfel. Acum trebuie să ne scoatem acest joc din cap şi sperăm că mâine vom juca un handbal mult mai frumos”, a spus şi antrenorul bucureştencelor după meci, Kim Rasmussen.

CSM va întâlni în finală pe învingătoarea dintre Dunărea Brăila şi HCM Roman, finala mică urmând să se desfăşoare de la ora 15:00.

Joma - JSport.roJSport.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.