JSport.roJSport.ro

IMG_9308_1024x683Echipa clujeană de handbal feminin „U” Alexandrion s-a impus în meciul cu HC Zalău, 25-24 (12-13), ultimul din cadrul turneului pe care l-a organizat în Sala Polivalentă şi, automat, a câştigat şi Cupa „Alexandrion”, aflată la prima ediţie.

Fetele pregătite de Carmen Amariei au avut serios de muncă în finala competiţiei, HC Zalău fiind o echipă mai bine clasată în Liga Naţională, iar victoria a fost obţinută abia în ultimele două minute. De altfel, echilibrul a fost omniprezent pe toată durata partidei, iar „U” Alexandrion a reuşit golul decisiv în minutul 58, prin Florina Chintoan, apărarea „studentelor” la ultimul atac al Zalăului securizând o victorie de moral înaintea reluării campionatului. Cea mai bună marcatoare a clujencelor a fost Alexandra Dindiligan, autoare a şapte goluri, în timp ce de la oaspete s-a remarcat Sabine Klimek, care a reuşit tot şapte goluri.

Dacă „U” Alexandrion a obţinut locul 1 la acest turneu, iar HC Zalău a terminat pe poziţia secundă, podiumul a fost completat de către CSM Bistriţa, care a învins-o în ultimul meci pe HC Alba Sebeş, 28-25. De menţionat şi că Florina Chintoan a fost declarată cea mai tehnică jucătoare, iar Cristina Enache, ambele de la “U” Alexandrion, cel mai bun portar, golgheterul competiţiei fiind Andreea Pătuleanu, de la HC Alba Sebeş, autoare a 22 de goluri.

„Acest turneu a fost benefic pentru noi şi faptul că toate jucătoarele au putut să intre pe teren, să arate ce pot, demonstrează că suntem o echipă care muncim, care ne dorim şi care progresăm. Nu vreau să mă rezum doar la acest ultim meci, pentru mine a fost de bun augur tot acest turneu, şi cred că şi pentru fete, pentru moralul lor, pentru încrederea cu care trebuie să abordăm partea a doua a sezonului”, a declarat antrenorul clujencelor, Carmen Amariei.

„Acest turneu a fost benefic, la fel ca şi cel de la Zalău de săptămâna trecută, pentru că acum e o perioadă grea, în care jucătoarele sunt greu de rupt de sărbătorile de iarnă. Aşa zisa finală de astăzi a fost una bună, care ne-a ajutat şi pe noi şi pe Cluj, iar după acest turneu sunt mulţumit întrucât am reuşit să folosesc toate jucătoarele, să le dau multe minute de joc. Sper să ne ajute aceste meciuri în perspectiva reluării campionatului”, a spus şi antrenorul Zalăului, Gheorghe Tadici, despre turneul disputat la Cluj în aceste zile.

Liga Naţională se va relua săptămâna viitoare, „U” Alexandrion urmând să întâlnească, pe teren propriu, pe HCM Baia Mare, în 6 ianuarie, în timp ce HC Zalău va evolua în deplasare, cu HCM Roman.

 

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.