JOMA - JSport.roJSport.ro

img_3750_1024x683Echipa de handbal masculin Universitatea Cluj a câştigat, sâmbătă după-amiază, al şaptelea meci din acest sezon al Diviziei A, seria B, 25-22 (17-9) cu CSU Braşov.

Partida din Sala Sporturilor „Horia Demian” a contat pentru etapa a 11-a şi fost la discreţia jucătorilor lui Alexandru Cucuiet în prima repriză, clujenii detaşându-se treptat pe tabelă. După ce au intrat cu un avantaj consistent la vestiare, 17-9, ardelenii au mai slăbit ritmul în partea secundă şi le-au dat ocazia adversarilor să „strângă” tot mai mult diferenţa.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Universitatea a trăit cu emoţii finalul de meci, însă timpul rămas a fost prea scurt pentru ca oaspeţii să mai obţină ceva de la această partidă, astfel că „studenţii” au reuşit să câştige, în final, cu 25-22. Cel mai bun marcator al clujenilor a fost Daniel Hordoan, autor a şapte goluri, acesta fiind urmat de Alexandru Draia, cu şase reuşite.

„U” Cluj se află pe locul trei în clasamentul Diviziei A, la patru puncte în spatele liderului Minaur Baia Mare, dar cu un joc mai mult. De menţionat şi că echipa lui Alexandru Cucuiet a ajuns la 300 de goluri marcate până acum, după victoria cu Braşovul, al zecelea meci disputat în acest sezon.

Din turul de campionat au mai rămas două etape, însă „U” Cluj va mai juca doar săptămâna viitoare, cu Academia Minaur Baia Mare, în deplasare, alb-negrii urmând să stea în ultima rundă. Potrivit noului proiect al echipei de handbal masculin demarat în această vară, obiectivul Universităţii în următorii trei ani este reconstrucţia, abia apoi promovarea devenind ţelul principal.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.