JSport.roJSport.ro

IMG_6784_1200x800Echipa de handbal feminin Universitatea Cluj a încheiat pe locul doi Memorialul „Tiberiu Rusu”, pe care l-a organizat în Sala Sporturilor „Horia Demian”.

Elevele lui Carmen Amariei s-au clasat pe treapta a doua a podiumului după ce au câştigat la un singur gol diferenţă, 27-26 (16-12), meciul din ultima zi cu HC Zalău. Fără Cristina Laslo, Florina Chintoan şi Alexandra Dindiligan, clujencele au făcut o primă repriză bună, însă au trăit periculos în partea a doua a meciului, handbalistele pregătite de către Gheorghe Tadici reuşind să revină pe tabelă.

În cele din urmă, „U” s-a impus la un gol diferenţă, 27-26, Andreea Tetean şi Diana Puiu reuşind să marcheze câte şase goluri.

„Nu am mizat foarte mult pe ce poziţie vom ocupa la acest turneu. În primul rând ne-am atins nişte scopuri, unul dintre ele fiind apărarea mult mai agresivă, care atacă atacul adversarelor, cum îmi place mie să spun. Relaţiile de joc ‘doi la doi’ şi ‘trei la trei’ sunt ceva mai bune decât la turneele anterioare şi mă bucur că am reuşit să încheiem turneul cu o victorie binemeritată”, a declarat antrenorul clujencelor, Carmen Amariei.

HCM Râmnicu Vâlcea, care a obţinut victorii pe linie, a câştigat Memorialul „Tiberiu Rusu”, podiumul fiind completat de „U” Cluj şi HC Zalău, pe locul patru încheind Măgura Cisnădie. De asemenea, fosta jucătoare a clujencelor, Mihaela Senocico, a primit trofeul pentru cea mai bună marcatoare, în timp ce Ada Moldovan, de la Măgura Cisnădie, a fost desemnată cea mai tehnică jucătoare.

Clujencele s-au ales şi ele cu un premiu individual, Cristina Enache fiind desemnată cel mai bun portar al turneului.

Rezultate Memorialul „Tiberiu Rusu”

„U” Cluj – Măgura Cisnădie 33-24 (14-12)

HCM Rm.Vâlcea – HC Zalău 24-21 (7-10)

HC Zalău – Măgura Cisnădie 28-24 (16-10)

„U” Cluj – HCM Rm.Vâlcea 25-26 (8-11)

HCM Rm.Vâlcea – Măgura Cisnădie 31-25 (17-12)

„U” Cluj – HC Zalău 27-26 (16-12)

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.