Echipa de handbal feminin Universitatea Cluj a terminat la egalitate, 21-21 (9-13), meciul cu HC Zalău, disputat marţi seara, în devansul etapei a noua a Ligii Naţionale.

Susţinute de o galerie activă, elevele lui Alin Bondar au reuşit să obţină un punct printr-un gol marcat de Mihaela Senocico, în ultima secundă.

Oferte echipament JomaOferte Joma

Debutul jocului din Sala „Horia Demian” a fost unul echilibrat, cele două echipe mergând cap la cap în primele şase minute, mai apoi gazdele detaşându-se la trei goluri pe tabelă. După un time-out al lui Gheorghe Tadici, scorul a devenit, de la 6-3 pentru „U”, 10-7 pentru sălăjence în minutul 27. Oaspetele au mai pus un gol diferenţă până la pauză, 13-9, în partea a doua a meciului acestea reuşind să păstreze, aproape în permanenţă, un avantaj de minim trei goluri.

În repriza secundă, imprecizia la finalizare şi mingile pierdute în ofensivă au “întârziat” revenirea în meci a clujencelor, care au ratat egalarea, în final, chiar şi cu două jucătoare în plus pe parchet. După un time-out al Universităţii, cu 20 de secunde rămase de jucat, Mihaela Senocico a marcat golul izbăvitor după o “aeriană” cu Abigail Vălean, iar clujencele au bifat al doilea egal al sezonului.

După meci, Tadici a fost ţinut cu greu de stewarzi pentru a nu ajunge la cei doi arbitri, Harabagiu/Stănescu, nemulţumit de cum aceştia au gestionat ultimele minute, atunci când echipa sa a avut şi dublă inferioritate numerică.

În clasament, “U” rămâne, însă, pe locul 12, meciul cu Zalăul fiind ultimul de pe teren propriu în acest an 2017. Handbalistele lui Alin Bondar vor mai juca un meci săptămâna viitoare, dar în deplasare, tocmai pe terenul campioanei CSM Bucureşti.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here