JSport.roJSport.ro

IMG_2962_1200x800Echipa de handbal feminin „U” Alexandrion Cluj a continuat forma bună arătată în acest început de an şi în meciul cu Măgura Cisnădie, din etapa a 16-a a Ligii Naţionale.

Clujencele s-au impus cu 28-26 (13-8), după o partidă pe care au controlat-o aproape în majoritate, în ciuda scorului strâns de la final. Elevele lui Carmen Amariei au avut o primă repriză perfectă, aproape pe toată durata ei având o diferenţă de cinci goluri, la pauză scorul fiind 13-8.

Laslo şi colegele sale nu au mai intrat, însă, la fel de concentrate şi în a doua parte a meciului, iar la un moment mai aveau doar două goluri avans, 16-14. Totuşi, gazdele din Sala Sporturilor „Horia Demian” au reuşit să marcheze atunci când a trebuit pentru a nu intra în panică şi au câştigat, în cele din urmă, cu 28-26, sibiencele fiind ţinute în permanenţă la o diferenţă de cel puţin două goluri.

„Am avut obligaţia să câştigăm şi cel mai important pentru mine e că am luat cele trei puncte. În a doua repriză am intrat oarecum în jocul lor, unul deranjant pentru că lucrează foarte mult în jurul pivotului, dar victoria e importantă chiar dacă nu am făcut o repriză excepţională. Suntem într-o creştere de formă, dar încă nu sunt mulţumită de anumite momente din joc”, ne-a declarat, la final, antrenoarea clujencelor, Carmen Amariei.

Florina Chintoan şi Cristina Laslo, cu câte şase goluri, au fost cele mai bune marcatoare ale clujencelor, de partea cealaltă Roxana Han, cu nouă goluri, ieşind în evidenţă.

Joma - JSport.roJSport.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.