JSport.roJSport.ro

Naţionalele României de handbal masculin şi feminin au selecţioneri spanioli din acest an, Xavi Pascual, respectiv Martin Ambros, semnând contracte cu Federaţia Română de Handbal (FRH).

Deşi băieţii şi fetele au avut rezultate pozitive după aceste schimbări, de venirile celor doi spanioli nu este impresionat şi fostul selecţioner al naţionalei feminine, Gheorghe Tadici. Aflat la Cluj, pentru un turneu amical la care a participat cu actuala sa echipă, HC Zalău, Tadici a “urecheat” FRH pentru angajarea, în primul rând, a unor selecţioneri care pregătesc şi formaţii de club.

Vicecampion mondial cu naţionala României în 2005, acesta nu este deloc convins că atât Xavi Pascual, cât şi Martin Ambros, implicaţi puternic la echipele lor de club, Barcelona, respectiv ETO Gyor, au timp să urmărească şi ce se întâmplă în handbalul românesc.

“Până acum, Federaţia a vrut în permanenţă şi a impus ca antrenorul de echipă naţională să nu aibă şi echipă de club, dar se pare că acum se poate. Sunt nişte costuri cam de 10-12 ori mai mari decât cu antrenorii români, pentru că ce luau ei într-un an jumate ia acum un străin într-o lună şi e normal să se ceară şi performanţă. E greu de crezut ca doi antrenori, care au echipe cu obiective de Final Four în Liga Campionilor, să mai aibă timp să se uite şi la Liga Naţională din România, dar asta e politica acum peste tot, inclusiv la nivel înalt, să ne conducă cât mai mulţi străini. Din păcate, astea sunt vremurile pe care le trăim, cu oameni care vor să agonisească, într-un timp scurt, foarte mult, cât alţii în două-trei vieţi”, a declarat Tadici.

Actualul antrenor al lui HC Zalău, ajuns la 64 de ani, a recunoscut, pe de altă parte, şi meritele lui Martin Ambros în parcursul naţionalei feminine de la Campionatul European din Suedia, menţionând, însă, că selecţia nu ar fi făcut-o el.

“Martin Ambros a avut contact cu jucătoarele vreo 10-12 zile, selecţia, desigur, nu a făcut-o el, eventual ce s-a întâmplat după Trofeul Carpaţi a fost opera lui. Dar le-a motivat, fetele şi-au depăşit condiţia şi e de văzut, în perioada următoare, cum va putea el gestiona situaţia din postura de antrenor de club şi de naţională. La Campionatul European, dacă am fi avut parcursul în meciul cu Danemarca din anii anteriori puteam să intrăm în semifinale-finale şi, probabil, ar fi venit şi o medalie”, a mai declarat Gheorghe Tadici.

Naţionala de handbal feminin a terminat pe locul cinci la Campionatul European din decembrie, iar cea masculină este lidera grupei de calificare la Campionatul Mondial din 2018.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.