IMG_2869_1200x800Florina Maria Chintoan, alintată „Roza” în lumea handbalului, este unul dintre cei mai valoroşi pivoţi pe care i-a dat România în ultimii ani . Medaliată cu bronz cu echipa naţională la Campionatul European din Danemarca şi Norvegia, în 2010, cea care a împlinit în luna decembrie 30 de ani se mai mândreşte şi cu trei titluri consecutive de vicecampioană naţională la echipa sa de club, Universitatea Cluj, de altfel singura pentru care a evoluat vreodată.

Căsătorită cu luptătorul Rareş Chintoan, gloria profesională a însemnat până acum pentru „Roza”, în primul rând, îmbrăcarea tricoului echipei sale de suflet, asta deşi, după cum recunoaşte chiar ea, nu a dus niciodată lipsă de oferte. Nici măcar problemele financiare cu care s-a confruntat formaţia ardeleană sub brandul Jolidon sau, mai nou, Alexandrion, nu au făcut-o să părăsească Clujul, dragostea pentru „U” învingând mereu.

Oferte echipament JomaOferte Joma

Au trecut aproape 13 ani de la debutul său la echipa mare, iar Chintoan a acceptat să rememoreze pentru CJSport.ro cele mai importante episoade ale carierei sale. Mai jos puteţi afla, printre altele, cum a ajuns să practice handbalul, care este ultimul mare obiectiv al său, de ce i se spune „Roza”, cu cine se înţelege cel mai bine din echipă sau de ce vrea să joace până la 40 de ani, dar nu veţi afla şi de ce a ajuns să evolueze pe postul de pivot. „Întrebarea asta mi-o pun şi eu”, recunoaşte zâmbind handbalista care şi-a câştigat de mult un loc în inima fanilor lui „U”.

Reporter: La ce vârstă ai început handbalul şi de ce ai ales acest sport?

Florina Chintoan: Aveam 12 ani când am început să merg la antrenamentele de handbal. Am avut două mătuşi în familia mea care au practicat acest sport, au evoluat pe postul de portar, şi mi-au insuflat plăcerea aceasta de a juca handbal.

Cum ai ajuns în lotul Universităţii Cluj şi ce ai simţit la primul antrenament cu echipa de senioare?

Îmi aduc aminte că eram la ţară, în vacanţă şi mă sună antrenoarea de la junioare I că mâine trebuie să mă prezint la antrenamentul de la senioare. Până atunci am crezut că viaţa mea de sportivă se va termina. Adică niciodată nu am crezut că voi ajunge la echipa mare. Cea mai mare surpriză a fost atunci. Aveam vreo 17 ani jumate şi totul se întâmpla prin 2003. La primul antrenament ştiu că am făcut fotbal. Era imediat după vacanţă şi, fiind reacomodarea la efort, am făcut o alergare şi am jucat fotbal. Antrenorul echipei de atunci era domnul Liviu Jurcă.

Mai ţii minte în ce meci ai debutat oficial pentru „U” Cluj?

Debutul, sincer, nu mi-l mai amintesc, dar ştiu că am jucat. Eram colegă atunci cu Georgeta Diniş-Vârtic, dar primul meci chiar nu mi-l mai aduc aminte.

Görbicz Anita (D) - Florina Maria Chintoan (C)_1200x800De ce ai ales tocmai postul de pivot?

Asta este o întrebare pe care mi-o pun şi eu. Am fost şi extremă dreapta şi stânga, după ce am mai crescut, că am fost mică de înălţime, au încercat să mă bage şi în linia de nouă metri, dar nu ştiu cum am ajuns pivot. Îmi place acest post, îmi place ceea ce fac, dar pur şi simplu nu ştiu de ce joc pivot. Când voi avea un răspuns o să ţi-l zic şi ţie. (râde)

Sunt destui sportivi care nu se împacă chiar cu toate exerciţiile de la un antrenament. Tu ai vreo parte peste care ai vrea să sari, să zicem?

Nu pot să zic că e o parte care îmi displace, încerc să mă bucur de fiecare parte, dar dacă ar fi una poate partea de încălzire. Mi-ar plăcea să trecem direct la meci sau la exerciţiile pe partea tactică sau tehnică.

Şi acum o întrebare aflată, probabil, pe buzelor multor fani ai handbalului. De ce „Roza”?

Cum ţi-am zis mai sus, am avut două mătuşi care au jucat handbal, iar pe una dintre ele o chema Rozalia Semerian şi de atunci mi s-a spus ’Roza’ la handbal. Antrenorii de la junioare mi-au spus prima dată aşa, i-am avut pe doamna Cristina Iurian, pe domnul profesor Misăilă, pe domnul Pârvu şi de atunci mi-a rămas aşa numele. La handbal sunt ’Roza’, acasă sunt Florina.

"Roza", îmbrăţişată de Mihaela Tivadar după calificarea în Liga Campionilor
“Roza”, îmbrăţişată de Mihaela Tivadar după calificarea în Liga Campionilor

Care e cea mai frumoasă amintire în tricoul Universităţii Cluj?

Sunt mai multe. Poate în primul rând atunci când ne-am calificat în grupele Ligii Campionilor, apoi când am jucat în această competiţie, însă o bucurie imensă am simţit şi atunci când am învins-o pe Oltchim Râmnicu Vâlcea la noi acasă. În 2012 parcă era, ştiu că înainte am făcut egal şi apoi am câştigat. Pentru noi a fost atunci o mare realizare pentru că ne-am luptat cu jucătoare de valoare, noi fiind atunci o echipă mai modestă.

Iar cel mai trist moment?

Cu siguranţă finala de Challenge Cup pierdută în 2007. Ştiu că am pornit în retur cu o victorie la multe goluri şi am pierdut finala mai apoi. Acela este cel mai trist moment pentru mine.

Ai jucat şi pentru naţionala României. Care a fost cea mai mare bucurie a ta trăită sub „tricolor”?

Atunci când am câştigat medalia de bronz în 2010, când am bătut Danemarca.

Revenind la „U” acum, a plecat Mihaela Ani Senocico, a plecat Magdalena Paraschiv, alte două jucătoare care au făcut istorie la acest club, iar tu ai rămas. Ce te-a făcut să continui la echipă în toată această perioadă?

Aici am simţit că este sufletul meu. Nu ştiu, multă lume nu mă înţelege, dar simt că asta e echipa mea şi încă nu mă văd jucând în altă parte. Iubesc foarte mult această echipă, am pus suflet în tot ce s-a întâmplat aici şi pun în continuare, chiar îmi pare rău că nu se poate obţine mai mult, adică să avem un sprijin financiar, pentru că toate colegele mele din această cauză au plecat. Îmi pare rău că s-a destrămat o echipă care putea face multe lucruri bune. Îmi doresc şi vreau să cred că vor veni vremuri mai bune şi vom reuşi să facem o echipă la fel de competitivă pe care o aveam în anii trecuţi.

Ai avut destule oferte, bănuiesc, în tot acest timp. A fost una pe care ai refuzat-o greu şi ai fost la un pas să pleci?

De oferte nu am dus lipsă niciodată, dar eu pun sufletul înainte de a alege, nu ceea ce îmi oferă echipa respectivă, adică partea financiară. Am pus în balanţă ceea ce e mai bine pentru mine şi îmi place să fac lucrurile cu zâmbetul pe buze. Am vrut să plec în vară la Baia Mare, pot să zic şi asta, dar ceva mi-a spus că nu pot să plec. De fapt, mintea mi-a zis să plec, dar sufletul mi-a zis să rămân. M-a învăţat mătuşa mea ca tot ce fac în viaţă să aleg cu sufletul, iar dacă sufletul mi-a zis să rămân la Cluj… Deocamdată nu regret nimic şi sper să nu regret nimic în viaţă. Dacă iei o decizie ţi-o asumi, cu bune şi cu rele.

foto: prosport.ro
foto: prosport.ro

Ai vreun obiectiv pe care vrei să-l mai atingi în carieră?

Obiectivele mele sunt să mai particip o dată la Jocurile Olimpice, bineînţeles dacă ne calificăm, şi să ajung să joc până la 40 de ani. De ce până la 40? Pentru că acum am 30 şi mă consider de 20, iar la 40 mă voi simţi ca la 30. (râde)

Ce înseamnă un meci perfect pentru Florina Chintoan?

Meciul în care victoria să fie a mea şi în care tot ce mi-am propus să-mi iasă, atât pe faza de apărare cât şi pe faza de atac. Pentru mine nu e important să dai cât mai multe goluri, poţi să-ţi ajuţi echipa şi prin alte lucruri. Eu, ca pivot, sunt tot timpul la mâna colegelor, pot să-mi ajut echipa şi creând un culoar sau ţinând un apărător. Am ajuns la un nivel sau la o gândire în care nu numărul de goluri spune cât de bun ai fost într-un meci.

Cu cine te înţelegi cel mai bine din echipă?

Mă înţeleg foarte bine cu toate colegele, dar cea de la care îmi iau energia de care am nevoie, ca să spun aşa, este Cristina Laslo. De asemenea, cu Andreea Tetean mă mai sfătuiesc, ne punem de acord cu ce trebuie să facem la meciuri.

Cum e să le ai pe bancă pe Carmen Amariei şi Luminiţa Huţupan, două dintre fostele mari handbaliste ale României?

Este un câştig mare pentru echipă. Ele au trecut prin ce trecem noi acum şi pot să ne înveţe din experienţa lor, mai ales pe cele tinere, atâta timp cât ele sunt deschise şi vor să primească ceea ce li se oferă. Carmen a adus ceva din stilul nordic, iar Luminiţa, cu experienţa şi valoarea ei, poate să le înveţe foarte multe lucruri pe fetele noastre. Chiar mă bucur că le avem ca antrenoare şi este un plus pentru noi. Eu am fost colege cu amândouă, în 2008 Carmen a fost colega mea de cameră la Jocurile Olimpice, chiar şi acum când mai facem unele antrenamente sau meciuri ne place să ne mai aducem aminte de vremurile acelea.

Cu cine ai vrea să fii din nou colegă la “U” Cluj?

Mi-aş dori să revină fostele colege, Mihaela Ani Senocico, Mihaela Tivadar, Magdalena Paraschiv, mi-aş dori să fiu din nou colege cu ele, dar din păcate nu se poate acum, însă nu se ştie niciodată. Mi-aş dori să fim echipa care am câştigat medaliile de argint şi bronz în Liga Naţională, care au însemnat mult pentru noi.

Florina Chintoan alături de Andreea Tetean
Florina Chintoan alături de Andreea Tetean

Ai un campionat preferat din străinătate, eventual chiar unul în care ai vrea să joci?

M-ar fascina să văd cum este în campionatul nordic. Consider că poate mă apropii un pic de stilul lor de joc. Eu nu sunt pe forţă, sunt pe viteză, şi mi-ar plăcea acolo. Dar nu ştiu dacă aş pleca. (râde din nou)

Ai vreo jucătoare preferată din străinătate?

De obicei urmăresc toate jucătoarele, mai ales pe cele de pe postul meu, dar preferata mea pot să zic că este Heidi Locke. Îmi place s-o urmăresc, să-i văd jocul şi să mai fur din ceea ce ştie, pentru că meseria se fură.

Ai un regret mare că nu ai fost în lotul României la Campionatul Mondial de anul trecut?

Îmi pare rău că nu am fost acolo, dar nu pot să spun că e un mare regret. A fost decizia antrenorilor, nu a ţinut doar de mine, aşa au decis, şi Dumnezeu ştie de ce nu am fost prezentă acolo până la urmă, toate în viaţă se întâmplă cu un scop.

Urmează România-Norvegia la Cluj şi apoi turneul preolimpic? Speri să fii chemată la lot de această dată?

Cum am spus, visul meu ar fi să mai particip la o ediţie a Jocurilor Olimpice, dar toate le decide Dumnezeu. Tot ce ţine de mine o să încerc să fac, dar depinde şi de restul să aibă încredere în mine că pot să îi ajut cu ceva.

Care crezi că este cea mai valoroasă jucătoare de handbal? Din ultimii 20 de ani să zicem.

Cristina Neagu. A demonstrat şi merită din plin.

Ţi-ai făcut planuri pentru viitor? Ce te vezi făcând după ce te îţi închei cariera?

Nu am răspunsul la această întrebare. Ceea ce ştiu e că, indiferent de ce-mi rezervă viitorul, voi încerca ceva. A lucra nu este o ruşine, indiferent ce. Îmi doresc să continui în sport, dar vom vedea. Prefer să le iau etapă cu etapă, iar ca şi meserie nu ştiu. Eu am terminat în protecţia mediului, nu ştiu dacă voi profesa în acest domeniu, dar niciodată să nu spui niciodată.

Echipa vicecampioana U Jolidon - poza de grup_1200x800Dacă nu era handbalul ai fi practicat un alt sport?

În clasa a cincea am vrut să dau la liceul de atletism, dar din cauza faptului că am fost dată la şcoală la opt ani, eu fiind născută în decembrie, nu am fost acceptată pentru că era o diferenţă de vârstă. Am fost, am dat probele, le-am luat, dar nu am intrat din acest motiv. Şi mama a practicat sport, nu la un nivel foarte înalt, dar am fost îndrumată şi de familie spre handbal aşa că nu am văzut alt sport în afară de acesta.

Lăsând la o parte handbalul pentru final, ce alte sporturi îţi mai plac şi care le mai şi practici în timpul liber?

Nu pot să zic că practic vreun sport anume. Când sunt liberă, mai merg la antrenament la soţul meu, dar nu pot să zic că practic vreun alt sport. Pe de altă parte, îmi place să mă uit la gimnastică, dar şi la fotbal, mai ales dacă e un meci la un nivel foarte înalt. Aaa, şi la lupte (râde cu poftă). Nu pot să zic că mă uit la televizor pentru că nu prea sunt transmise, dar ţin cont de ceea ce face soţul meu, îl urmăresc pe el sau pe colegii lui care mai au lupte.

Găteşti acasă? Care e mâncarea preferată?

Gătesc, dar destul de puţin. Pasiunea asta o are soţul meu şi când e acasă găteşte el, când e plecat gătesc eu, dar nu ne batem. În general, el e cel care găteşte şi eu sunt cu treaba prin casă. Ca şi mâncare, îmi place cea asiatică şi europeană, dar prefer foarte mult pastele.

Ce îţi place să faci cel mai mult în timpul liber?

Timpul liber mi-l petrec cu familia şi mai încercăm câte un grătar, la o cabană. Majoritatea timpului îl petrec cu familia pentru că sunt foarte aproape de familie.

În ce ţară ţi-ar plăcea să locuieşti, dacă ar fi să pleci din România?

Nu cred că m-aş vedea în altă ţară, poate s-o vizitez, dar să trăiesc nu. Eventual, dacă s-ar duce soţul meu la lupte şi să fiu cu familia aş prefera Germania, să zicem. Dar nu aş da România pentru nicio altă ţară.

Vacanţa preferată?

Vacanţa perfectă pentru mine este la mare, în Insula Sardinia. Este un loc care mă linişteşte şi care mă încarcă cu energie, o aştept în fiecare an. În ultimii ani am fost acolo, anul trecut nu am avut vacanţă, însă, pentru că aşa a fost să fie, anul acesta sper să nu am vacanţă, pentru că sunt Jocurile Olimpice, dar, dacă nu, o aştept la anul. Acolo este un loc special şi o linişte de nedescris.

Multe jucătoare şi-au întrerupt activitatea, la un moment dat, pentru a deveni mămici. Tu ţi-ai făcut astfel de planuri până acum?

Asta este o perioadă pe care mi-o doresc foarte mult, dar în acelaşi timp iubesc foarte mult şi handbalul încât nu ştiu cum s-o fac şi când s-o fac. Dacă aş putea, le-aş face pe amândouă odată. Planuri am, dar, cum se zice, ‘nu-ţi fă planuri ca ţiganu’. Ar trebui să vină momentul şi la mine, dar deocamdată nu e cazul. Anul acesta este ocupat, din punct de vedere al meu şi al soţului, avem obiective de îndeplinit, iar la finalul anului sau anul viitor vom vedea ce ne rezervă viitorul. Cert este că mi-aş dori o fetiţă.

În final, un mesaj pentru fanii lui “U” Cluj…

Vreau să le mulţumesc pentru că sunt alături de noi atât în momentele bune, cât şi în cele mai puţin bune, îi aşteptăm într-un număr cât mai mare la sală şi să fie tot aşa cum au demonstrat că sunt până acum.

7 COMENTARII

  1. Daca ar avea toti sportivi universitatii caracterul ei si ar gandi ca ea clubul ar avea un viitor frumos, si probabil si mai multe performante. Respect Florina.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here