JSport.roJSport.ro

img_6429Echipa de handbal feminin Universitatea Cluj va disputa primul meci pe teren propriu al noului sezon din Liga Naţională sâmbătă, împotriva handbalistelor de la Măgura Cisnădie.

Ambele formaţii au pierdut în prima etapă, iar acum se întâlnesc într-un joc considerat foarte important de către antrenorul Universităţii, Carmen Amariei. Obiectivul declarat al clujencelor este ocuparea unui loc „cu o singură cifră” în acest sezon, echipa sibiană având şi ea drept scop principal poziţiile 1-9.

„Ne pregătim intens pentru a face un meci de calitate. Începem ușor-ușor să ne arătăm potențialul, pentru că este un meci împotriva unei echipe pe care o consider un adversar direct pentru ocuparea unui loc cât mai bun în clasamentul Ligii Naționale. Sunt ferm convinsă că fetele, atâta timp cât sunt sănătoase, vor face tot posibilul ca adjudecarea victoriei să fie fezabilă și să nu ne creeze emoții până în ultima secundă a meciului. În lotul echipei există o indisponibilitate, Alexandra Florean suferă o durere la spate și cu siguranță nu va lua parte la acest meci, în rest toate fetele sunt apte și nerăbdătoare să joace în fața propriilor spectatori și iubitori ai handbalului clujean”, a declarat Amariei, conform u-cluj.ro.

Meciul dintre „U” Cluj şi Măgura Cisnădie va avea loc mâine, de la ora 11:00, la Sala Sporturilor Horia Demian, preţul unui bilet fiind de 10 lei.

“Consider că în acest moment suntem 7-8 echipe care ne putem lupta de la locurile 2 în jos, nu mai există siguranța clasării unor echipe pe anumite poziții”, Carmen Amariei, antrenor “U” Cluj

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.