JSport.roJSport.ro

Universitatea Cluj şi-a pus antrenor nou la handbal feminin şi va participa în următorul sezon al Ligii Naţionale, în ciuda zvonurilor apărute la finalul campionatului trecut.

Dinamo Bucureşti este echipa care încă mai speră la un loc în primul eşalon al handbalului feminin, formaţia din Capitală aşteptând chiar o neînscriere a lui „U” în campionat, lucru care nu s-a mai întâmplat până la urmă.

Totuşi, dacă nu i-a putut lua locul, Dinamo ar fi încercat, prin intermediul unor apropiaţi ai echipei, un parteneriat cu formaţia clujeană, însă condiţiile venite dinspre Bucureşti nu au fost deloc pe placul oficialilor clujeni. Potrivit acestora din urmă, un scenariu discutat era chiar înscrierea lui „U” în Divizia B, iar costurile necesare participării în acest campionat să fi fost suportate chiar de sponsorii lui Dinamo.

„Ni s-a propus să facem o alianţă «U» cu Dinamo. Mai exact, ni s-a propus asta din partea unui domn care venea cu o parte însemnată de bani şi am zis «Hai să discutăm!». Dar sub nicio formă să fim o echipă «U» Dinamo. Am zis că dacă ei vor să vină sponsori la echipa asta, suntem de acord. Dar de ce să cedăm locul nostru în Liga Naţională? Chestia asta am respins-o din start, pentru că noi avem locul nostru bine definit aici. Era şi varianta ca noi să cedăm locul, să mergem în Divizia A şi ei să ne ia locul şi să ne plătească participarea în acel campionat, dar nu ne-a interesat asta. Nu a mai ieşit nimic pentru că noi, clubul, nu am fost de acord. De altfel, nu s-a pus problema neînscrierii echipei, doar că sunt unii care fac tot felul de speculaţii”, ne-a declarat o sursă din interiorul Universităţii Cluj.

De altfel, formaţia „studenţească” s-ar fi şi înscris prima în noul sezon al Ligii Naţionale tocmai pentru a fi evitat orice alt scenariu legat de neparticiparea în competiţie.

În ultima lună, atât directorul sportiv, Cosmin Sălăjan, cât şi antrenorul Florentin Pera au părăsit echipa clujeană, Adrian Popovici fiind noul antrenor al „studentelor”. Obiectivul Universităţii Cluj în Liga Naţională este un loc la mijlocul clasamentului.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.