JSport.roJSport.ro

IMG_9422_1024x683Echipa de handbal feminin „U” Alexandrion Cluj a reuşit surpriza în etapa a 15-a a Ligii Naţionale, 31-31 (14-17) pe terenul Coronei Braşov. Fetele pregătite de Carmen Amariei, care au câştigat la un gol diferenţă partida tur, au repetat jocul bun din toamnă şi la Braşov, reuşind să scoată un rezultat de egalitate împotriva unei formaţii aflate pe locul cinci în clasament.

Partida a fost sub semnul echilibrului aproape în permanenţă, Corona fiind, totuşi, echipa care s-a aflat mai mereu la conducere. Cu Cristina Laslo în mare formă, clujencele nu au cedat chiar şi atunci când erau conduse la trei goluri diferenţă, în ultimul sfert de oră. Autoare a 13 goluri, dintre care şase în urma unor aruncări de la şapte metri, Laslo a reuşit să-şi ţină echipa mereu în joc, ajutată din plin şi de Laura Popa, care a marcat opt goluri.

În ultimul minut vedeta a fost, însă, Cristina Enache, portarul Clujului, introdus special în teren de “secundul” Luminiţa Huţupan, reuşind să apere o aruncare de la şapte metri când mai erau 30 de secunde din meci, la scorul de 31-31. „U” Alexandrion nu a reuşit să marcheze golul victoriei în timpul rămas, însă punctul obţinut le-a mulţumit peste măsură pe clujence, care porneau cu şansa a doua în acest joc.

Următorul test pentru “U” Alexandrion va fi pe teren propriu, cu Măgura Cisnădie, săptămâna viitoare.

Joma - JSport.roJSport.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.