JSport.roJSport.ro
foto: Dan Porcutan/monitorulcj.ro
foto: Dan Porcutan/monitorulcj.ro

Echipa naţională de handbal feminin a României va întâlni la Cluj-Napoca, săptămâna viitoare, actuala campioană europeană, mondială şi olimpică, Norvegia. Meciul contează pentru grupa I de calificare la Campionatul European din acest an, iar antrenorul „tricolorelor”, Tomas Ryde, are la dispoziţie doar trei zile pentru a pregăti această partidă.

Handbalistele se vor reuni la Cluj sâmbătă, iar primul antrenament va fi efectuat duminică dimineaţă în Sala Polivalentă. Montarea suprafeţei speciale de handbal va începe vineri după-amiază şi totul va fi pus la punct până sâmbătă seara, astfel că Neagu şi colegele sale se pot antrena în condiţii optime duminică. Meciul împotriva nordicelor se va disputa cu peste 7.000 de spectatori în tribune, toate biletele de la tribune fiind epuizate cu o săptămână înainte de joc, în acest moment mai existând doar câteva la zona VIP, care costă 250 de lei bucata.

România şi Norvegia şi-au câştigat până acum ambele meciuri din grupa I de calificare, derby-ul dintre cele două formaţii urmând să înceapă, miercuri, de la ora 20:00, în cea mai mare sală de sport din România.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.