JOMA - JSport.roJSport.ro

handbal romania clujNaţionala feminină de handbal a României va juca, în 9 martie, împotriva Norvegiei la Cluj-Napoca, într-un meci care contează pentru calificarea la Campionatul European din Suedia.

Biletele pentru partida din Sala Polivalentă au fost puse de astăzi în vânzare, preţurile fiind între 30 şi 80 de lei la tribune, precum şi 250 de lei la VIP. Tichetele vor fi vândute pe categorii, pe site-ul eventim.ro, astfel că cele mai ieftine, de 30 de lei, au fost gândite ca un pachet „Family”, pe baza lor putând să intre la meci un adult şi un copil mai mic de 12 ani, însă doar la peluze sau în colţul sălii, în inelul de sus, acolo unde un tichet normal costă 40 de lei.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Cu 50 de lei se poate intra la peluze în primul inel şi la tribunele aflate în apropiere de colţurile sălii, pe acelaşi nivel, iar cu 60 de lei la tribuna a doua, pe al doilea inel. Tichetele scoase la vânzare în zona centrală a primului inel valorează 80 de lei, iar cele de la VIP 250 de lei, în cazul în care nu vor fi epuizate pe internet ele urmând să fie vândute şi la Sala Polivalentă, cu două zile înaintea partidei. Harta interactivă a Sălii Polivalente o puteţi accesa AICI.

România şi Norvegia şi-au câştigat până acum ambele meciuri ale grupei din care mai fac parte Belarus şi Lituania, primele două clasate urmând să se califice la Campionatul European din Suedia, ce va avea loc în luna decembrie. Reeditarea semifinalei Campionatului Mondial va avea loc miercuri, 9 martie, de la ora 19:00, returul având loc peste patru zile, în Norvegia.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.