Universitatea Cluj se va pregăti pentru un nou sezon în Liga Naţională de handbal feminin, cu aşteptări mai mari, cel puţin pe hârtie, decât în trecutul recent.

Chiar dacă a pierdut două dintre jucătoarele cu vechime la echipă, Cristina Laslo şi Andreea Tetean, la aceste plecări adăugându-se cele ale antrenorului Florentin Pera şi directorului sportiv, Cosmin Sălăjan, “U” pare că se va regenera în următoarele trei luni.

Oferte echipament JomaOferte Joma

Revenirea Mihaelei Ani Senocico la echipă pare cea mai importantă garanţie că lucrurile vor merge în direcţia corectă la Universitatea, rămânerea Florinei Chintoan, a Dianei Puiu sau a Ionicăi Munteanu la Cluj fiind încă un semnal puternic în acest sens. Noul antrenor, Adrian Popovici, a primit asigurări că toate problemele financiare se vor rezolva până în luna octombrie, stabilitatea promisă la “U” din toamnă putând să schimbe radical obiectivul echipei.

“Am ştiut de la început situaţia, dar am povestit cu oficialii clubului şi mi s-a părut un proiect ok aici la Cluj. E greu să vorbim acum de un obiectiv, aşteptăm să se rezolve şi problemele financiare până în octombrie şi de atunci încolo o să fie din ce în ce mai bine. Obiectivul meu personal este să joc cât mai frumos şi cât mai bine, iar în acel moment vor apărea şi rezultatele. Mă voi baza foarte mult pe «Seno», pe Ionica, pe Puiu, pe «Roza», dar încercăm să creştem şi fete tinere, care să aibă cât mai multe minute jucate”, ne-a spus noul antrenor al Universităţii.

Lotul se va reuni în 17 iulie, iar în 23 iulie echipa va pleca într-un cantonament la Cheile Grădiştei, acolo unde va sta o săptămână. Până acum a fost stabilit un singur turneu de meciuri amicale, în 12 şi 13 august la Bistriţa.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here