JSport.roJSport.ro
foto: telegrafonline.ro
foto: telegrafonline.ro

Fostul selecţioner al echipei naţionale de handbal feminin a României, Gheorghe Tadici, o consideră pe Cristina Neagu cea mai bună jucătoare din lume, însă nu-i arogă toate meritele pentru parcursul bun avut de “tricolore” la Campionatul Mondial din Danemarca.

Actualul tehnician al lui HC Zalău spune că Paula Ungureanu a fost artizana principală în obţinerea medaliei de bronz, acesta explicând că paradele portarului de la HCM Baia Mare în ultimele partide au fost decisive.

“Şi eu cred că Neagu a fost cea mai bună jucătoare a Campionatului Mondial, însă, chiar dacă supăr sau nu, la locul acesta trei pionul principal a fost Paula Ungureanu. Aici mă refer la meciurile cu Brazilia, când a scos trei aruncări de la şapte metri, alte situaţii de unu contra unu, care a fost foarte mult, meciul cu Danemarca de asemenea, iar ea ne-a ţinut foarte bine şi în meciul cu Norvegia. Altminteri, cine ştie ce putea să fie”, a declarat Tadici.

Acesta a ţinut să le transmită un mesaj şi celor care l-au criticat pentru faptul că a “urecheat-o” pe Neagu la acest Campionat Mondial.

“Pentru cei care au memorie scurtă, eu am lansat-o la echipa naţională, la 19 ani. Am luat-o de la Trofeul Carpaţi chiar de aici de la Cluj, când toată lumea se opunea şi aproape toată lumea a judecat că iau o jucătoare de 19 ani. Am dus-o şi la Beijing şi atunci a început adevărata ei lansare, nu la junioare sau tineret. Eu am felicitat-o pentru ceea ce a făcut. Schimb de replici cu ea nu-mi permit pentru că nu cobor şi nu intru în polemică cu jucătoarele”, a mai declarat fostul selecţioner.

Joma - JSport.roJSport.ro

1 COMENTARIU

  1. Mai lasa-ti-ne frate cu epava asta…a fost selectioner al nationalei, si-a facut treaba…la revedere…cine e el sa o intereseze pe Neagu, pe Ungureanu sau mai stiu eu cine parerile lui…e EPOCA, suntem in prezent, nu ne intereseaza parerea lui, acum e Ryde la nationala…luati-i lui interviuri si tot ce vreti…avem viitorul in fata…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.