JSport.roJSport.ro
foto: facebook/u cluj handbal feminin

Universitatea Cluj a pierdut, 26-29 (12-15), meciul din deplasare cu HC Zalău, disputat joi seara, în etapa a 21-a a Ligii Naţionale de handbal feminin. Chintoan şi colegele sale au suferit al zecelea eşec al sezonului, însă după un joc în care au evoluat cu opt minute mai mult în inferioritate numerică decât adversarele.

Prima repriză de la Zalău a fost echilibrată în marea majoritate a timpului, sălăjencele distanţându-se cel mai mult pe finalul ei, la patru goluri, atunci când „U” a evoluat şi în dublă inferioritate numerică. Scorul după primele 30 de minute a fost 15-12 în favoarea Zalăului, care a ştiut să profite de fiecare moment important al meciului.

Repriza a doua a semănat destul de mult cu prima până în minutul 50, Universitatea având din nou o perioadă în care a jucat cu două jucătoare mai puţin, până la final „studentele” totalizând 14 minute de eliminare.

Cu toate acestea, elevele lui Florentin Pera, tehnician care a revenit pe banca tehnică, au reuşit să se apropie la un singur gol diferenţă la intrarea în ultimele 10 minute, 21-22, însă gazdele au forţat din nou şi s-au distanţat la cinci goluri. Acest handicap a fost imposibil de surmontat de către clujence, care au pierdut, 26-29, al zecelea meci din acest sezon, Cristina Laslo, cu 11 goluri, fiind cea mai bună marcatoare a oaspetelor..

Universitatea a coborât pe locul nouă în clasament şi va primi, luni, vizita echipei CSM Roman, pe teren propriu, într-un final de sezon extrem de greu pentru clujence, Dunărea Brăila, SCM Craiova şi Corona Braşov fiind celelalte echipe pe care „U” le va întâlni până la final.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.