JSport.roJSport.ro

Handbalistele Universității Cluj o vor întâlni pe HCM Râmnicu Vâlcea în etapa a VI-a a Ligii Florilor. Partida se va disputa mâine, 25 octombrie, de la ora 17:30 în Sala Sporturilor „Horia Demian” și va fi televizată. 

Alin Bondar, noul antrenor al echipei, a susținut azi, 24 octombrie, o conferință de presă în care a vorbit despre primul său meci în fața proprilor suporteri, dar și despre adversarele de mâine.

„Plecăm, poate, cu șansa a doua în acest meci. Spun poate pentru că este un meci pe teren propriu și știu că îi vom avea în tribună pe cei dragi, pe cei care așteaptă de la noi mult. Îmi doresc ca la acest meci să jucăm atât pentru noi, cât și pentru lumea din sală. Vreau să schimbăm de la meci la meci abordarea și atitudinea pentru că asta ne lipsește. Aici este un grup bun, care nu mai crede atât de mult în el. Îmi doresc să depășim cele 30 de minute de la Bistrița și să reușim să facem cât mai repede un meci întreg. Acest mandat la Universitatea Cluj e o provocare. Nu am ezitat când mi s-a propus echipa și este un pas înainte pentru mine. Am încredere în mine și în fete, iar pe unele le cunsoc de mult timp și știu de ce sunt în stare. Fetele de la Vâlcea sunt pe un drum ascendent. Au pierdut două meciuri, la Corona Brașov și SCM Craiova, dar după meciul cu Craiova au reușit să lege victoriile, iar acum moralul lor este ridicat. Un disconfort probabil că va apărea pentru că joacă în deplasare. Noi trebuie să profităm de acest lucru. Mi-aș dori ca spectatorii să înțeleagă că echipa noastră trece printr-o perioadă grea și să ne ajute atât cât pot ei”, a spus Alin Bondar, antrenorul „studentelor”.

La conferință a mai participat și jucătoarea Abigail Vălean, care le-a transmis un mesaj suporterilor.

,,Am început, oarecum, stângaci acest sezon, dar mă bucur că odată cu venirea noului antrenor am redescoperit pasiunea de a juca. Se vede acest lucru și la antrenament. La Bistrița am demonstrat, din păcate, doar o repriză adevărata noastră față, dar sunt sigură că vom ajunge să ținem un meci întreg. HCM Râmnicu Vâlcea are un lot nou și mă gâdesc că, încă, nu s-au format relațiile de joc, iar noi putem să profităm de acest lucru. Suporterii trebuie să aibă puțină răbdare și să ne susțină indiferent de rezultat”, a spus extrema stângă a lui ”U”.

După cinci etape, ”U” Cluj a înregistrat patru înfrângeri și o victorie în Liga Florilor, iar în clasament se află pe locul 12 cu trei puncte. În schimb, adversara de mâine, HCM Râmnicu Vâlcea, se află pe locul patru cu nouă puncte, având trei victorii bifate și două înfrângeri.

Joma - JSport.roJSport.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.