JSport.roJSport.ro

Echipa de handbal feminin Universitatea Cluj va organiza, săptămâna viitoare, un turneu amical în Sala Polivalentă, acolo unde vor participa alte trei formaţii.

Pe durata a trei zile, între 28 şi 30 decembrie, SCM Craiova, HC Zalău, Minaur Baia Mare şi „U” Cluj vor disputa, fiecare, câte trei meciuri.

Dacă primele două sunt formaţii din Liga Naţională, băimărencele vin din Divizia A, acolo unde ocupă locul trei la finalul anului 2016. Primul joc al „studentelor” va fi cu SCM Craiova, miercuri, de la ora 20:00, joi adversarul fiind Minaur Baia Mare, în timp ce turneul se va încheia vineri după-amiază, cu meciul dintre „U” Cluj şi HC Zalău.

Revenim cu programul complet al jocurilor. Acesta va fi ultimul turneu de pregătire al clujencelor înainte de reluarea Ligii Naţionale, programată în 6 ianuarie.

UPDATE

Organizatorii au efectuat câteva modificări în programul gândit iniţial, astfel că turneul va fi organizat pe parcursul a doar două zile, pentru acest motiv meciurile urmând să se desfăşoare atât în Sala Polivalentă, cât şi în “Horia Demian”. Mai jos aveţi programul complet al jocurilor:

29 decembrie
Sala Polivalentă
09.30 “U” Cluj – Minaur Baia Mare

Sala Sporturilor Horia Demian
12.00 HC Zalău – SCM Craiova

Sala Polivalentă
18.30 HC Zalău – Minaur Baia Mare

Sala Sporturilor Horia Demian
20.00 “U” Cluj – SCM Craiova

30 decembrie
Sala Sporturilor Horia Demian

10.00 Minaur Baia Mare – SCM Craiova

12.00 “U” Cluj – HC Zalău.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.