JSport.roJSport.ro
foto: CSM Bistrita/facebook
foto: CSM Bistrita/facebook

Handbalistele de la Universitatea Cluj au trecut cu bine peste golul primit în ultima secundă a meciului cu Măgura Cisnădie şi au reuşit, după doar patru zile, să câştige categoric la Bistriţa.

Determinarea de care au dat dovadă jucătoarele lui Carmen Amariei a făcut diferenţa în faţa unei echipe care a câştigat la Craiova în etapa trecută, după 13-10 la pauză „U” distanţându-se chiar şi la nouă goluri în repriza secundă.

Cu ucraineanca Alla Sheiko în mare formă, autoare a 11 goluri, Universitatea Cluj s-a impus cu 31-24 şi a acumulat patru puncte în clasament, după trei etape. La final, întreg lotul „studentelor” a cântat pe parchet cu fanii clujeni care au făcut deplasarea la Bistriţa, după care s-a şi fotografiat alături de aceştia.

Următorul joc pentru elevele lui Carmen Amariei va avea loc duminică, de la ora 17:00, cu Unirea Slobozia.

Joma - JSport.roJSport.ro

1 COMENTARIU

  1. Handbalistele clubului universitar au trecut peste amarul de sâmbătă și au dovedit că au valoare. Suporterii – spectacol dau aripi echipelor „U” și așteptăm ca fiecare sfârșit de săptămână să fie o sărbătoare „U” a Clujului la baschet, handbal, fotbal, rugby. volei. Să fim mândri de echipele „studențești” ale Almei Mater !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.