JSport.roJSport.ro

Ultima etapă a turului sezonului regular le-a pus faţă în faţă pe prima, CFR Cluj, şi ultima clasată, Juventus Bucureşti. Partida dintre cele două s-a disputat azi, 1 octombrie, pe Stadionul ,,Dr. Constantin Rădulescu” de la ora 18:00.

Cele trei puncte puse în joc i-au revenit CFR-ului, după ce a învins Juventus Bucureşti cu 2-0.

CFR Cluj a fost echipa care a dominat startul primei reprize, dar fără să îşi creeze vreo ocazie de a marca. Păun (29) a schimbat soarta meciului cu un şut de la colţul careului, mingea ducându-se direct în poarta lui Drăghia, 1-0. Chiar şi după golul marcat de Păun meciul a continuat în aceeaşi notă, portarii celor două echipe nefiind puşi la treabă.

Repriza a doua a avut un start mai intens, iar Vincius (49) a reluat cu capul, pe lângă poartă, o minge venită din corner. Bucureştenii au avut prima ocazie de a marca în minutul 56, dar Beţa a trimis pe lângă poarta lui Arlauskis din interiorul careului. Drăghia a scăpat mingea în careul mic, dar şutul lui Balde (62) s-a dus pe lângă poartă, astfel, senegalezul ratând o ocazie uriaşă de a marca. Nistor (82) a obţinut un penalty după ce Sesar l-a faultat în careu, iar Culio (83) a transformat fără emoţii, 2-0, stabilind şi scorul final al meciului. Fluierul final le-a adus ,,alb-vişiniilor” a 10-a victorie în turul sezonului regular.

CFR Cluj

87
Arlauskis
45
Camora (C)
55
Vinicius
21
Boli
6
Manea
28
Hoban
8
Dokovic ↓
7
Păun
19
Culio
10
Deac ↓
34
Balde ↓

Au mai intrat: Nistor, Urko Vera, Nouvier. Antrenor: Dan Petrescu.

Juventus Bucureşti

33
Drăghia
3
Ştefan
16
Benga
5
Walace
17
Beţa
8
Bărbulescu(C)
6
Mihăescu ↓
22
Carabela ↓
20
Sesar
89
Călinţaru ↓
9
Măzărache

Au mai intrat: Petre, Dzalamidze, Ţâră. Antrenor: Marin Barbu.

Joma - JSport.roJSport.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.