foto: turdanews.net

Azi a avut loc un nou derby judeţean în Liga a III-a, echipele dueliste fiind Unirea Dej şi Sticla Arieşul Turda.

Meciul a avut loc la Dej, iar Turda s-a impus cu 4-1, oaspeţii marcând trei goluri în prima repriză.

Oferte echipament Joma - pentru CluburiCatalog 2018 JSport.ro - Joma, Cluburi, echipamente sportive, echipe

Lemnaru a deschis scorul cu o lovitură de cap, în urma centrării lui Chiş, 0-1, iar apoi o acţiune a turdenilor avea să mărească avantajul acestora, golul fiind înscris de Savu, 0-2. Chiar dacă dejenii au avut posesia pe finalul primei reprize, aceştia nu au reuşit să marcheze, iar la pauză tabela indica 0-3, după ce Salcău a rămas singur cu portarul Ignat şi l-a învins pe acesta.

După revenirea de la vestiare, Adrian David a marcat golul patru al turdenilor, lăsându-l fără replică pe portarul Ţicrea, 0-4, şi a instalat liniştea în echipa sa. Unirea Dej a redus din diferenţă prin Moldovan, care a înscris din lovitură liberă, 1-4, iar în minutele de prelungiri Cătinean a fost eliminat pentru cumul de cartonaşe galbene.

Sticla Turda a câştigat partida cu 4-1, nu a mai pierdut de patru meciuri, iar în următoarea etapă va primi vizita echipei Odorheiu Secuiesc. Unirea Dej a bifat a doua înfrângere consecutivă şi va juca în deplasare cu MSE Târgu Mureş, runda următoare.

Unirea Dej

Ignat
Cătinean
Fl. Pop
Preda
Dulap
B. Pop
Duma
Hetea
Monea
Blaj
Moldovan

Au mai intrat: Sabo, Ţicrea, Papp, Graur. Antrenori: Gheorghe Barbu, Flaviu Băieşu

Sticla Arieşul Turda

Pop
Marcu
Ionescu
Cocoară
Chiş
Fl. Dan
Savu
Paleoca
Salcău
Lemnaru
David

Au mai intrat: Varodi, Bria, Oltean. Antrenor: Constantin Olariu .

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.