JSport.roJSport.ro
"U" Alexandrion va disputa următorul meci pe teren propriu în 9 ianuarie 2016.
“U” Alexandrion va disputa următorul meci pe teren propriu în 9 ianuarie 2016.

Echipa de handbal feminin “U” Alexandrion Cluj a fost învinsă marţi după-masă, pe teren propriu, de campioana României, CSM Bucureşti, cu scorul de 20-27 (12-14), în etapa a 12-a din Liga Naţională de handbal feminin.

Într-o Sală Polivalentă populată de câteva sute de fani, gazdele au început curajos meciul şi au condus până în minutul 19, când oaspetele au egalat la 8. Clujencele au ripostat rapid şi au luat din nou o lungime avans, însă cu câteva minute înainte de pauză CSM-ul a egalat din nou, la 11, iar din acest punct au rămas la timona partidei până la final.

Gulden şi Rodrigues au reuşit goluri spectaculoase, în forţă, în timp ce Cristina Laslo a surprins de câteva ori defensiva adversă.

La pauză s-a intrat cu scorul de 12-14, Laslo fiind cea mai bună marcatoare a gazdelor.

După reluare campioana României a apăsat mai tare pe acceleraţie şi şi-a mărit avansul, fără a mai putea fi ajunsă de fetele antrenate de Carmen Amariei, în scădere vizibilă de turaţie.

Chiar şi lipsite de o parte din internaţionale, dar cu Gullden, Fisker şi Rodrigues în formă, oaspetele şi-au permis să ruleze întreg lotul şi să-şi păstreze totodată ecartul.

În minutul 58 CSM Bucureşti avea 27-18 pe tabelă, însă gazdele au mai înscris de 2 ori până la sfârşitul jocului. Ca o consolare clujencele au fost cele care au închis tabela, marcând în ultima secvență, de la 7 metri, prin Andreea Tetean. Scor final, “U” Alexandrion Cluj-Napoca – CSM București 20-27.

Următorul meci, la Râmnicu-Vâlcea

Pentru clujence a fost ultimul meci în faţa propriilor suporteri, următoare partidă şi ultima din acest an fiind la HCM Râmnicu-Vâlcea, după care Liga Naţională se va relua în ianuarie 2016. Asta în condițiile în care în luna decembrie naționala României va participa la Campionatul Mondial de handbal feminin din Danemarca.

„Astăzi am încercat să facem un meci cât mai bun dar din păcate prestația a două, trei jucătoare nu a fost la nivelul la care ne-am așteptat. Din fericire pentru mine, Tetean a început să îşi revină; cele mici, cu teama chiar foarte mare de a greși, au făcut niște erori care cu siguranță ne-au cam nemulțumit dar să nu uităm de faptul că am jucat împotriva campioanei României care este o echipă foarte puternică, omogenă, au la schimb două linii, chiar dacă nu sunt prezente patru jucătoare”, a declarat la finalul meciului antrenoarea “U” Alexandrion Cluj, Carmen Amariei.

Fosta componentă a naţionalei României a menţionat că pentru clujence meciul de la Râmnicu-Vâlcea, de pe 21 noiembrie, va fi unul foarte important. Etapa respectivă, cea de-a 13-a, va încheia turul campionatului, Liga Naţională urmând să se reia pe 9 ianuarie, cu o altă echipă de top, vicecampioana HCM Baia-Mare.

În prezent “U” Alexandrion ocupă locul 10 în clasamentul Ligii Naţionale, cu 12 puncte.

“U” Alexandrion Cluj-Napoca – CSM Bucureşti 20-27 (12-14)

“U” Alexandrion Cluj-Napoca – Laslo 5, Ivan 3, Chintoan 3, Paraschiv 2, Tetean 2, Popa 2, Severin 1, Vălean 1, Dindiligan 1. Antrenor: Carmen Amariei

CSM București: Gullden 5, Fisker 5, Rodrigues 4, Vărzaru 3, Băzăliu 3, Vetkova 3, Brădean 2, Curea 2. Antrenor: Kim Rasmussen

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.