“U” NTT Data Cluj a primit vizita campioanei CSM Volei-Alba Blaj azi, 20 octombrie, de la ora 18:00 în Sala Sporturilor ,,Horia Demian”. Partida, care a contat pentru etapa a II-a a Diviziei A1, s-a terminat 3:0 (25-19, 25-12, 25-16) pentru campioana României.

Deşi au avut momente în care s-au ridicat la nivelul echipei din Alba şi au făcut un joc bun,  clujencele nu au reuşit să ia niciun punct din această partidă.

Oferte echipament JomaOferte Joma

,,Am avut momente când am jucat frumos şi ne-am ridicat la nivelul adversarului nostru. Pentru noi a fost un joc de pregătire, în vederea următoarelor meciuri de campionat cu adversari mai accesibili, în care sperăm să obţinem rezultate bune. Diferenţa dintre cele două echipe este foarte mare. Conjunctural, am ajuns să fim la egalitate la începutul setului sau să conducem cu unul-două puncte, dar diferenţa s-a văzut. Eu mă bucur că fetele noastre au luptat pentru fiecare minge şi au făcut o impresie bună în faţa publicului spectator”, a declarat Ciprian Dârnescu, antrenorul ,,studentelor”, la finalul partidei.

Miercuri, 25 octombrie, de la ora 14:00 “U” NTT Data Cluj va juca pe teren propriu în Cupa României contra echipei ACS Penicilina Iaşi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here