JSport.roJSport.ro
Sursă foto: www.olimpiacluj.ro

“U” Olimpia Cluj a jucat în această după-amiază ultimul meci din grupa preliminară UEFA Women’s Champions League.

Echipa adversă a fost campioana Ucrainei şi gazda turneului, WFC Kharkiv-1, care a câştigat partida cu 3-1 şi s-a calificat în fazele eliminatorii ale competiţiei.

Startul partidei a fost echilibrat, dar în minutul 12 ucrainiencele au şutat periculos spre poartă, iar mingea s-a dus peste transversală. Câteva minute mai târziu, “U” Olimpia putea să deschidă scorul prin Browne, dar portarul gazdelor a intervenit şi a respins mingea. Maria Neacşu s-a accidentat în minutul 30 şi a fost scoasă cu targa de pe teren, iar locul ei a fost luat de Borodi.

În minutul 36, Nadiia Kunina, WFC Kharkiv-1, a scăpat singură cu portarul, a trimis la colţul lung şi a înscris, 1-0, ea stabilind şi scorul pauzei.

La cinci minute după startul reprizei secunde, Daryna Apanaschenko trimite mingea de la marginea careului direct în poartă, lăsând-o pe Selena Babb fără replică, 2-0. Ghinionul s-a ţinut lanţ de clujence, iar Voicu s-a accidentat şi ea, iar la fel ca Neacşu a fost scoasă pe targa din teren.

Apanaschenko (71) a mărit avantajul echipei sale cu o lovitură de cap, 3-0, iar replica Olimpiei a venit prin Cristina Carp (72), care a împins mingea în poartă de la marginea careului mic, după o greşeală în defensiva ucraineană, 3-1. După acest gol marcat, clujencele au fost mai agresive şi au avut ocazii importante, dar nu s-au concretizat şi au ratat calificarea în fazele eliminatorii ale UEFA Women’s Champions League.

“U” Olimpia Cluj: Selena Babb – Mara Bâtea, Teodora Meluţă (C), Melinda Nagy, Cassidy Benintente, Oana Negrea, Mihaela Ciolacu, Maria Neacşu, Andreea Voicu, Cristina Carp, Phoenetia Browne. Antrenor: Mirel Albon.

Joma - JSport.roJSport.ro

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.