JSport.roJSport.ro

Romania Germania FedCupCăpitanul echipei naţionale de Fed Cup a Germaniei a declarat că meciul de baraj pentru rămânerea în Grupa Mondială ar fi putut fi, pentru nemţoaice, o finală a competiţiei.

“Va fi un meci foarte disputat, este incredibil că jucăm pentru evitarea retrogradării (în Grupa a 2-a Mondială, n.red.), putea fi o finală”, a declarat Barbara Rittner, la conferinţa de presă dinaintea meciului.

Kerber e aptă

Vedeta echipei de tenis a Germaniei, Angelique Kerber, numărul 3 mondial, este aptă pentru confruntarea din FED Cup cu România, care va avea loc sâmbătă şi duminică la Cluj.

„A fost doar puţin obosită, după toate meciurile din ultima perioadă şi după toată mediatizarea după ce a câştigat Australian Open. Am vorbit şi a zis că va fi bine, are nevoie doar de câteva zile de odihnă. A vrut să vină de ieri, dar i-am zis că poate să o facă doar astăzi, a jucat suficiente meciuri oricum în ultimele săptămâni. Suntem bucuroase că ni se alătură, vom avea două zile de antrenamente la dispoziţie, vedem ce va fi”, a declarat Barbara Rittner, căpitanul nejucător al naţionalei Germaniei.

Căpitanul nejucător nu a hotărât însă cine va evolua în meciurile de simplu, alături de Angelique Kerber. “Vom decide până vineri, să vină mai întâi şi Angelique şi vom vedea”, a declarat ea.

Din echipa de FED Cup deplasată de nemţoaice în România mai fac parte, alături de Angelique Kerber, Andrea Petkovic, Anicka Beck şi Julia Gorges.

 

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.