JSport.roJSport.ro

IMG_8117_1024x683Irina Begu şi-a manifestat dezamăgirea după înfrângerea cu 6-2, 6-3 în faţa Angelique Kerber din Germania, în primul meci al confruntării din Fed Cup care se dispută la Sala Polivalentă din Cluj.

Sportiva a declarat că staff-ul României va decide după cel de-al doilea meci de azi pe ce formule se va baza la simplu şi la dublu mâine, ea fiind pregătită pentru oricare din variante.

“E o atmoferă unică şi le doresc tuturor să ia parte la un astfel de eveniment, chiar este o experienţă aparte. Am fost emoţionată mai ales la început, dar pe parcurs m-am liniştit, dar am făcut din păcate multe greşeli neforţate. Când am început să îmi revin, a fost poate prea târziu”, a declarat Irina Begu la conferinţa de presă de după meci.

Românca a arătat că era conştientă de valoarea nemţoaicei şi că a încercat să dea cât mai mult: “Uneori când vrei prea mult sunt lucruri care nu îţi ies”, a declarat Begu.

Begu sau Niculescu

Irina Begu a declarat că este pregătită ca în ziua de duminică să joace acolo unde îi vor fi solicitate serviciile, la simplu sau la dublu: “Am stabilit de la început că după ziua de sâmbătă în funcţi de cum va sta scorul. Mâine Alina (Alina Tecşor, n.red.) va da echipa şi suntem pregătite să luptăm în continuare. Sunt dispusă să joc simplu sunt dispusă să joc dublu, există o întreagă echipă şi un căpitan care vor decide”, a declarat Begu.

România a anunţat iniţial că se va baza la simplu pe Simona Halep şi Irina Begu însă potrivit regulamentului schimbarea unei jucătoare de simplu este permisă, dacă este anunţată cu o oră înainte de meci.

În al doilea meci al zilei de sâmbătă se întâlnesc Simona Halep şi Andrea Petkovic. Duminică ordinea meciurilor, startul la ora 13, este Simona Halep – Angelique Kerber şi Irina Begu – Andrea Petkovic. Meciul de dublu se va disp puta doar în caz că echipele nu vor fi departajate deja, sau dacă una din ele conduce cu 3-0, întrucât protocolul prevede cel puţin 2 meciuri pe zi.

 

 

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.