JSport.roJSport.ro
foto: frt.ro
foto: frt.ro

Căpitanul nejucător al echipei de Cupa Davis a României, Andrei Pavel, a anunţat lotul pentru confruntarea cu Spania, de la Cluj, care contează pentru turul II al Grupei I din zona Euro-Africană.

Aşa cum era de aşteptat, Marius Copil şi Adrian Ungur la simplu, respectiv Florin Mergea şi Horia Tecău la dublu vor încerca, săptămâna viitoare, să facă faţă Spaniei şi să obţină calificarea în play-off-ul Grupei Mondiale. Andrei Pavel este încântat ca meciul va avea loc la Cluj şi speră că Tecău şi colegii săi vor avea parte de aceeaşi susţinere pe care au avut-o fetele din lotul de Fed Cup al României, care au jucat două meciuri la Cluj în acest an.

„Ne bucurăm că putem oferi fanilor echipei naționale o astfel de partidă, în compania Spaniei, una dintre cele mai mari forțe ale tenisului mondial. Vom juca la Cluj, și asta ne oferă un ascendent moral, având în vedere felul în care publicul a susținut echipa de Fed Cup a României, o echipă care a făcut meciuri atât de frumoase în Sala Polivalentă. Sperăm ca și echipa masculină a României să fie susținută la fel de frenetic și acest lucru să ne motiveze o dată în plus. Suntem conștienți că ne așteaptă o partidă dificilă, dar vom face tot ce ne stă în putință pentru a juca bine, la victorie, fapt ce ar însemna enorm pentru tenisul românesc, pentru sportul românesc în general. Vom ajunge devreme la Cluj, unii dintre noi chiar de sâmbătă, iar Florin Mergea și Adrian Ungur ni se vor alătura duminică. Așteptăm această partidă, așteptăm să ne întâlnim cu toți cei care iubesc echipa României”, a spus Pavel, pentru site-ul Federaţiei Române de Tenis.

Primele două meciuri de simplu în Sala Polivalentă vor avea loc vineri, 15 iulie, de la ora 13:00, sâmbătă va fi partida de dublu, iar duminică se vor desfăşura celelalte două meciuri de simplu. Lotul Spaniei va fi anunţat, cel mai probabil, mâine, însă din el va lipsi tocmai cel mai bine clasat jucător, Rafael Nadal.

Biletele pot fi cumpărate de pe site-ul eventim.ro, la preţul de 90 de lei pe zi.

Joma - JSport.roJSport.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.