Monica Niculescu s-a mobilizat la maxim după eşecul Simonei Halep şi a făcut meciul carierei tocmai cu Petra Kvitova.
Românca s-a impus cu 6-3, 6-4 şi a adus egalitatea în duelul cu Cehia, din sferturile de finală ale Grupei Mondiale. Cehoaica, numărul 9 mondial, convinsă în urmă cu o zi că scorul va fi 2-0 după primele două întâlniri, a părut deranjată de jocul atipic al lui Niculescu, aceasta reuşind să se distanţeze relativ repede la 5-2 în primul set, unul dominat de break-uri. Tot cu un game câştigat pe serviciul adversarei Niculescu şi-a adjudecat setul, 6-3, iar cei 7.000 de oameni din tribune sperau tot mai mult la o surpriză.
Setul al doilea a început echilibrat, egalitatea persistând până la 4-4. Niculescu şi-a câştigat serviciul, iar presiunea existentă pe Kvitova s-a dovedit a fi prea mare, cehoaica câştigând un singur punct pe propriul serviciu mai apoi. Game, set şi meci pentru românca de pe locul 37 mondial, 6-3, 6-4, iar România termină la egalitate cu Cehia în prima zi, 1-1.
Ziua de mâine începe cu meciul vedetă, Simona Halep-Petra Kvitova, după care urmează duelul dintre Niculescu şi Pliskova. În cazul în care scorul va fi 2-2, meciul de dublu va stabili una dintre semifinalistele Grupei Mondiale.
[…] meciul România-Cehia, pierdut de tricolore cu 2-3, Niculescu reuşea o victorie surprinzătoare în faţa Petrei Kvitova, fiind puternic susţinută de către public, iar la final sportiva a […]
[…] meciul România-Cehia, pierdut de tricolore cu 2-3, Niculescu reuşea o victorie surprinzătoare în faţa Petrei Kvitova, fiind puternic susţinută de către public, iar la final sportiva a […]