Sorana Cîrstea a adus primul punct României în confruntarea împotriva Canadei, din primul tur al Grupei Mondiale II la Fed Cup.

Jucătoarea aflată pe locul 38 WTA s-a impus fără emoţii în meciul cu Carol Zhao (138, WTA), 6-2, 6-2, în doar 53 de minute.

Oferte echipament Joma - pentru CluburiCatalog 2018 JSport.ro - Joma, Cluburi, echipamente sportive, echipe

Încurajată de peste 8.000 de spectatori, Cîrstea a rămas impresionată de atmosferă şi le-a mulţumit spectatorilor pe teren. După o oră de la încheierea meciului, Sorana a spus că nu mai vrea să joace în România decât la Cluj.

„Mi-ar fi părut rău, cu asemenea atmosferă, să nu pot aduce prima victorie. A fost incredibil, nu am mai văzut asemenea atmosferă şi le mulţumesc spectatorilor. M-am simţit extraordinar şi am avut emoţii, ceva ce nu mi s-a mai întâmplat de mult. Pe de-o parte, îţi doreşti să mergi peste tot în ţară cu echipa, pe de altă parte, după ce am văzut aici, îmi doresc să joc numai la Cluj. E bine că am început cu dreptul şi a fost un meci în care am jucat solid, nu aveam nevoie să joc excepţional”, a declarat Cîrstea.

Sorana va reintra în teren duminică, în meciul al patrulea al confruntării, împotriva Biancăi Andreescu.

Sorana a jucat foarte solid şi au fost nişte mingi cheie pe care ea le-a câştigat în primul set, iar meciul s-a rupt atunci”, Carol Zhao, Canada

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.