Simona Halep Karolina Pliskova aparat (84)_1024x683Simona Halep consideră că nervozitatea pe care a acumulat-o în special în setul doi al meciului pierdut cu Karolina Pliskova, când ar fi putut să se apropie de victorie, și-a pus amprenta negativ asupra întregii sale evoluții ulterioare.

“Am fost foarte nervoasă, pentru că știam în setul doi că dacă merg la 5-4 am șanse mari să câștig. A fost foarte dureros, de obicei țin în mine dar acum m-am exteriorizat și am devenit foarte nervoasă iar asta cred că nu m-a ajutat”, a declarat Halep. După ce s-a impus în setul inaugural, la tie-break, cu 7-6, Simona şi Pliskova s-au aflat la egalitate, 4-4 în setul doi. Jucătoarea româncă a avut două mingi de set, pe care însă nu le-a fructificat. Pliskova şi-a adjudecat ghemul şi ulterior şi setul.

Oferte echipament JomaOferte Joma

Jucătoarea româncă de tenis a subliniat că a încercat să profite de punctele slabe ale adversarei, cum ar fi lovitura din alergare, dar cehoaica s-a prezentat bine şi la acest aspect.

“A lovit bine şi din alergare, mi-a cauzat probleme cu serviciul ei, am avut momente bune dar sunt şi lucruri care nu mi-au ieşit aşa bine”, a adăugat sportiva. Ea a menţionat că exersează la antrenament diferite lovituri care să îi îmbunătăţească performanţele, cum ar fi mingile prin care să îşi aducă oponenta la fileu, procedură des utilizată de Pliskova, însă trebuie să se acomodeze cu loviturile noi pentru a le şi pune în aplicare.

Pliskova: “Am vrut în primul rând să iau un set”

Karolina Pliskova a obţinut sâmbătă două performanţe în faţa Simonei Halep: a câştigat un prim set, iar ulterior chiar şi meciul, lucru care nu se mai întâmplase în precedentele confruntări:

“Mi-am propus să iau un set, ceea ce nu reuşisem până acum. Simona este foarte bună, se apără foarte bine, am devenit şi eu obosită. Îmi place se joc agresiv, acesta este stilul meu”, a punctat sportiva. Ea a declarat că debutul cu dreptul al Cehiei este un lucru îmbucărător pentru echipa sa, însă întâlnirea cu România nu are încă o învingătoare.

a suferit o înfrângere surprinzătoare în meciul inaugural de la Fed Cup dintre România şi Cehia, fiind depăşită cu 7-6, 4-6, 2-6 de Karolina pl

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.