JOMA - JSport.roJSport.ro

IMG_7284Monica Niculescu a adus punctul României sâmbătă, în duelul cu Cehia, şi a recunoscut la final că a făcut meciul carierei împotriva Kvitovei.

Faptul ca partida Simonei Halep s-a lungit pe durata a trei seturi a ajutat-o să intre în febra acestui meci, emoţiile copleşind-o pe Niculescu la intonarea imnului naţional.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

„Am crezut în mine, am intrat destul de hotărâtă, poate ciudat pe undeva, pentru că aveam emoţii atunci când a fost ceremonia şi s-a cântat imnul, chiar mi s-au înmuiat picioarele. Cred că m-a ajutat faptul că am jucat a doua, deşi spuneam ieri că nu contează când joc, am urmărit meciul Simonei în vestiar, m-a ajutat şi antrenorul să-mi revin şi am intrat destul de hotărâtă. Am obosit la un moment dat, dar am servit foarte bine, am mai scos o minge şi sunt foarte fericită. M-am simţit extraordinar cu publicul alături, iar această victorie mi-a dat foarte multă încredere, însă important e să mă refac până mâine, să mă odihnesc, dar cred că o să dorm bine în seara asta”, a spus Niculescu.

Românca a povestit şi ce a simţit la cele două mingi de meci pe care le-a avut pe serviciul Kvitovei, acela fiind momentul în care a cerut ajutorul publicului.

„La 5-4, Alina (nr-căpitanul nejucător) mi-a spus să fac eu ceva, aşa că am vrut să fiu mai agresivă, să nu aştept greşeala adversarei, însă la 40-15 mi s-au înmuiat picioarele. Atunci am făcut gestul către public să mă ajute şi am simţit că s-a cutremurat sala. Kvitova a greşit în cele din urmă şi cred că şi publicul a contribuit la asta”, a mai spus Monica Niculescu, cea care va evolua duminică împotriva Karolinei Pliskova.

Învinsa Monicăi de sâmbătă, Petra Kvitova, s-a declarat surprinsă de faptul că a pierdut acest meci şi a menţionat că nu s-a simţit deloc relaxată pe durata partidei.

“Am fost nervoasă, nu am început deloc bine, nu am putut fi mai relaxată. Monica a jucat solid, nu mi-a dat multe şanse, nu a greşit în momentele importante, însă eu am făcut multe erori. M-am simţit obosită mai degrabă mental, am simţit că va fi rău astăzi. Va fi dificil mâine cu Simona, dar ar trebui să joc mai relaxat decât astăzi”, a declarat şi Kvitova, care o va întâlni pe Halep duminică, de la ora 13:00, în primul joc al zilei.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.