JSport.roJSport.ro
foto: romaniatenis.ro
foto: romaniatenis.ro

Echipa de Cupa Davis a României a obţinut, sâmbătă, calificarea în turul II al Grupei I Euro-Africane, după ce a câştigat primele trei meciuri ale confruntării cu Slovenia, de la Arad.

În următoarea fază, Horia Tecău şi colegii săi vor da peste Spania, ibericii urmând să conteze, foarte probabil, pe Rafael Nadal şi David Ferrer, ambii jucători aflaţi acum în Top 10 mondial. Acest meci va fi găzduit de România la jumătatea lunii iulie, iar cum adversarul este unul de prestigiu, „tricolorii” şi-au exprimat dorinţa de a evolua în faţa unui public numeros, Sala Polivalentă din Cluj-Napoca potrivindu-se cel mai bine „pretenţiilor” anunţate de către români.

„În momentul în care îţi vine un Nadal, un Ferrer sau chiar un Lopez îţi trebuie o sală mare. Nu numai pentru ei, ci şi pentru jucătorii noştri va fi un moment extraordinar”, a spus căpitanul nejucător al României, Andrei Pavel, imediat după victoria cu Slovenia. Acesta a fost susţinut şi de către Horia Tecău şi Florin Mergea, cei doi fiind conştienţi că un meci jucat în aer liber, pe zgură, contra spaniolilor nu este deloc o variantă de luat în calcul.

„Ne-am simţit minunat aici la Arad, dar dimensiunea acestui meci care urmează este mult mai mare şi ne dorim o sală mai mare, plină. O să ne sfătuim, o să ne gândim la cea mai bună suprafaţă pe care să jucăm. Eu aş prefera iarba, dar nu e uşor să organizezi un meci de Cupa Davis pe iarbă”, a spus Tecău, în timp ce Mergea a făcut referire la meciul jucat în Franţa, în 2007, atunci când 8.000 de spectatori le-au încurajat pe gazde la Clermont Ferrand. „Nu pot să-mi imaginez ce înseamnă să ai o asemenea sală în spatele tău”, a spus Mergea.

Partida România-Spania este programată în weekend-ul 15-17 iulie, câştigătoarea urmând să joace barajul pentru accederea în Grupa Mondială. De menţionat că la Cluj va avea loc şi meciul de fotbal dintre cele două naţiuni, întâlnirea lui Chiricheş, Maxim şi Andone cu Ramos, Iniesta sau Torres fiind programată în 27 martie, pe Cluj Arena.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.