IMG_1540_1200x800Horia Tecău şi Florin Mergea vor face pereche în proba de dublu doar până la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro.

Cei doi români vor continua, mai apoi, parteneriatele pe care le au acum în circuitul de dublu, cel puţin până la finalul anului, însă nu au exclus o posibilă colaborare în viitor.

Oferte echipament JomaOferte Joma

“Nu am vorbit nimic despre o eventuală colaborare. Am spus că e o uşă deschisă în viitor, dar ca să ai o productivitate într-un parteneriat nu poţi să te gândeşti în mai multe părţi. După Jocurile Olimpice mai avem câteva luni bune cu actualii noştri parteneri şi sperăm să fim prezenţi la Turneul Campionilor”, a spus Tecău.

Florin Mergea a spus că se gândeşte deocamdată doar la pregătirea pentru Jocurile Olimpice, acolo de unde speră să se întoarcă cu o medalie.

“Obiectivul major este Jocurile Olimpice şi apoi vom vedea, deocamdată important e să ne vedem de treabă. La antrenamentele de la Cluj am pus multe lucruri la punct în pregătirea competiţiei de la Rio. Suntem favoriţi numărul 4 în Brazilia, avem câteva echipe puternice în faţa noastră, dar cred că avem potenţialul să aducem chiar o medalie de aur”, a declarat şi Mergea.

În circuitul ATP de dublu, Tecău face pereche cu Jean-Julien Rojer, iar Mergea joacă alături de Rohan Bopanna.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here