FOTO facebook CSM Lugoj
FOTO facebook CSM Lugoj

Voleibalistele Universităţii Cluj au încheiat sezonul regulat al Diviziei A1 de volei feminin pe penultima poziţie, a 11-a, devansând doar echipa Rapid Bucureşti, care nu a reuşit să strângă nici măcar un punct, iar perspectivele nu par foarte încurajatoare pentru formaţia de la poalele Feleacului.

Clujencele vor lupta pentru supravieţuirea în prima divizie cu SCM U Craiova, formaţie care le-a învins chiar acasă cu 3-0 în ultima etapă de campionat.

Oferte echipament JomaOferte Joma

Sezon dezamăgitor pentru voleibalistele Universităţii Cluj în Divizia A1 de volei feminin. La finalul celor 22 de etape ale sezonului regulat elevele lui Dănuţ Ciontoş au strâns doar 13 puncte, încheind pe penultimul loc, 11, cu 7 puncte în spatele echipei SCMU Craiova, ocupanta locului 10.

Pentru cluence urmează play-out-ul de păstrare a locului din prima divizie, chiar împortiva Craiovei, echipă care s-a impus vineri în ultimul joc din campionat la Cluj cu un sec 3-0. „Din păcate nu am reuşit să jucăm ce ne-am propus şi pe fondul lipsei de concentrare adversarele s-au impus. A contat şi faptul că a fost un meci care nu mai putea schimba nimic în clasament, poate de aceea nu am fost la fel de motivaţi şi am pierdut”, a declarat pentru cjsport.ro Dănuţ Ciontoş.

Vor revanşa în play-out

La finalul săptămânii viitoare Clujul joacă în play-out cu Craiova, două meciuri în deplasare, după care urmează altele două la Cluj. Se joacă pe sistemul cel mai bun din 5 meciuri iar în caz de egalitate după primele 4 jocuri al cincilea se dispută acasă la echipa mai bine clasată, în acest caz Craiova. Ciontoş speră că echipa va arăta o altă atiduine în meciurile hotărâtor pentru rămânerea în prima ligă: „Avem o săptămână la dispoziţie, să vedem unde am greşit, să ne corectăm şi să ne îmbunătăţim jocul. Va fi greu să ne impunem, dar nu imposibil”, a arătat el.

“Sperăm să vină mai mulţi sponsori lângă echipă”

Antrenorul crede că în perspectivă echipa va putea trece la un alt nivel, în care să nu se bată mereu strict pentru evitarea retrogradării, doar printr-un sprijin financiar mai consistent:

„Dacă se va ajunge în liga a 2-a la anul vom încerca din nou să promovăm înapoi. Sperăm să atragem mai mulţi sponsori alături de noi, pentru că de aici se începe sportul. Clasamentul e dat în proporţie de 90% de ponderea bugetelor, rar se întâmplă ca o echipă să nu aibă buget şi să strice acest calcul. Bugetul îţi permite din start să aduci jucătoare de valoare cu ajutorul cărora îţi poţi îmbunătăţi performanţele”, a menţionat Dănunţ Ciontoş. Formaţia clujeană se bazează în prezent pe doar 7-8 voleibaliste aflate la un nivel competitiv, restul fiind încă foarte tinere. Jucătoarea transferată în acest sezon, Ioana Vodă, fostă componentă a lotului echipei campioane CS Volei Alba Blaj, este o sportivă de perspectivă dar încă nu a reuşit să îşi aducă un aport considerabil în angrenajul echipei.

Sezonul s-a compromis cu Lugojul

Tehnicianul este de părere că echipa sa şi-a compromis definitiv sezonul în meciul retur cu CSM Lugoj, când a cedat cu 2-3 pe teren propriu. “Dacă am fi câştigat, erau 2 puncte, eram mai aproape de Craiova, puteam prinde un loc puţin mai bun şi un avantaj în play-off. Lugojul are însă 2-3 jucătoare cu experienţă, care nouă ne lipsesc”, a conchis antrenorul.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here