U-BT Cluj a furnizat surpriza neplăcută a etapei a 13-a a Ligii Naţionale.

Jucătorii lui Mihai Silvăşan au pierdut pe teren propriu cu SCM Craiova, 88-94, după un meci în care oltenii au excelat la aruncările de trei puncte.

Doar în ultimul sfert craiovenii au marcat de şapte ori din spatele semicercului, în timp ce concentrarea nu a fost deloc la cote înalte în tabăra clujeană. După acest eşec, U-BT Cluj a coborât pe locul 2 în clasament, cu un coşaveraj mai slab decât CSM Oradea, noul lider al Ligii Naţionale.

„Este o înfrângere acasă greu de digerat. Am făcut un meci prost pe partea de apărare. Am permis 94 de puncte și, totodată, 14 coșuri de trei puncte. Ei au aruncat extraordinar, dar multe dintre coșuri au venit pe niște greșeli ale noastre. Am încredere că băieții pot strânge rândurile, nu am pierdut nimic, chiar dacă, pentru moment, nu mai suntem pe locul I. Din ce știu, Oradea a câștigat cu Timișoara și stă mai bine la coșaveraj. Urmează un meci pe care trebuie să îl câștigăm, nu ne gândim absolut deloc la diferența de scor care va fi la Sibiu. Noi tot timpul vrem victoria și urmărim acum să ne refacem puțin moralul. Sezonul este lung și premiile nu se dau acum, în ianuarie”, a declarat antrenorul clujenilor, Mihai Silvăşan, conform site-ului oficial al „studenţilor”.

U-BT Cluj va juca următorul meci miercuri, la Sibiu, în returul sferturilor de finală ale Cupei României.

Jsport.ro - Magazinul tau de incaltaminte si imbracaminte