U-BT Cluj a pierdut la mare luptă, 66-67, meciul amical cu Fenerbahce Istanbul, disputat în cadrul turneului demonstrativ din Sala Polivalentă.

Jucătorii lui Dusko Vujosevic au avut victoria în mâini la ultima fază, dar în cele din urmă turcii au câştigat şi vor juca astăzi finala mare cu Partizan Belgrad.

U-BT a început mai bine jocul din Sala Polivalentă şi a câştigat primul sfert, 15-13, dar apoi experienţa valoroşilor jucători ai lui Zeljko Obradovic a început să se vadă tot mai mult. Turcii au controlat următoarele două sferturi, dar au avut din nou probleme pe final, atunci când U-BT a şi preluat conducerea.

Până la urmă, ardelenii au fost învinşi la un singur punct, dar au avut parte de un meci extrem de util. U-BT va juca finala mică a turneului organizat sub egida Sports Festival de la ora 18:00, cu Mornar Bar.

“Domnul Vujošević ne-a spus în vestiar că nu trebuie să fim mulțumiți cu acest rezultat și cu faptul că am pierdut numai la un punct partida cu Fenerbahçe. Trebuie să vedem ce puteam face mai bine ca să câștigăm partida. Am avut o ultimă aruncare, nu știu dacă a fost valabil coșul. Nu are importanță acum. Un lucru pozitiv este numărul recuperărilor. Am câștigat bătălia cu niște adversari extraordinar de puternici. Începem să devenim o echipă unită, se vede chimia de la o zi la alta. Johnson s-a acomodat destul de bine, ținând cont că a sosit în Cluj-Napoca doar luni”, a declarat antrenorul Mihai Silvăşan.

De menţionat şi spectacolul din pauză, atunci când Aleksandar Rasic a avut parte de un moment impresionant, prin care publicul clujean şi-a luat “la revedere” de la fostul căpitan al echipei.

Jsport.ro - Magazinul tau de incaltaminte si imbracaminte

3 COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.