Liga Naţională de baschet masculin are şanse infime să mai continue.

Cele 16 cluburi participante, astăzi, la o videconferinţă cu reprezentanţii Federaţiei au decis, aproape în unanimitate, ca sezonul să nu mai continue.

“Majoritatea şi-a dorit, după ce expiră starea de urgenţă, întreruperea totală a campionatului. O singură echipă şi-a dorit să continue. Oficial, nu se va decide nimic în perioada stării de urgenţă. O să ne mai întâlnim cel puţin o dată, probabil în 10 mai, şi vom stabili atunci mai multe”, a declarat vicepreşedintele liderului U-BT Cluj, Mircea Cristescu.

Dacă sezonul nu se va mai relua, atunci ardelenii, aflaţi acum pe primul loc, ar putea fi declaraţi campioni.

“Nu s-a discutat dacă se va acorda sau nu titlul, momentan. A fost doar vizavi dacă se va mai juca sau nu după ieşirea din starea de urgenţă. Majoritatea contractelor jucătorilor expiră la finalul lunii mai şi ai nevoie măcar de o lună de antrenamente, după această perioadă de stat”, a mai spus oficialul clujenilor.

Există şi câteva echipe din Liga Naţională care şi-au trimis jucătorii în şomaj tehnic. “La noi nu este cazul, ne-am înţeles cu ei înainte de a pleca şi au fost de acord. Dacă va fi să se reia campionatul, ceea ce cred că e imposibil, atunci vor reveni la echipă”, a mai precizat vicepreşedintele lui U-BT Cluj.

Jsport.ro - Magazinul tau de incaltaminte si imbracaminte