foto: captura ubt cluj-napoca/youtube

Campioana României la baschet masculin, U-BT Cluj, a reuşit vineri seara să se califice în grupele Ligii Campionilor.

Ardelenii au câştigat meciul decisiv cu Fribourg Olympic, 77-64, după un sfert trei de poveste.

Jucătorii lui Mihai Silvăşan au câştigat cu 20-7 cele 10 minute, iar în ultima parte şi-au păstrat avansul până la final. Cu 17 puncte, Karel Guzman a fost cel mai bun marcator al partidei jucată în Grecia. Astfel, U-BT s-a calificat în grupele Ligii Campionilor din a patra încercare.

Doar o singură echipă din România, CSM Oradea, a mai fost acolo, dar fără să treacă de faza grupelor. U-BT a fost repartizată în grupa G din Liga Campionilor şi va începe meciurile în 6 octombrie, pe teren propriu, cu turcii de la Darussafaka.

Happy Casa Brindisi, din Italia şi Hapoel Holon, din Israel sunt celelalte adversare ale clujenilor.

Mai jos puteţi vedea înregistrarea partidei.

Jsport.ro - Magazinul tau de incaltaminte si imbracaminte