Universitatea Cluj a început cu dreptul sezonul în Liga a II-a.
“Şepcile roşii” au câştigat cu 1-0 în deplasare cu Aerostar Bacău, după un meci decis de golul lui Goga.
Moldovenii au lovit bara pe final, asta după ce Tamaş a ieşit accidentat.
“Am fost puțin mai pragmatici în acest meci, am avut și puțin noroc pe final, trebuie să recunoaștem. Eu știu ce înseamnă un început de campionat împotriva unei echipe care are entuziasm, speranță, ambiții, o echipă care vine după un an de Liga a III-a. Noi nu suntem încă omogeni, nu suntem încă optimi din punct de vedere fizic. Sunt trei puncte pe care era foarte important să le câștigăm. Eu cred că am controlat jocul aproximativ 60, 75 de minute, însă l-am pierdut pe Tamaș spre final și am căzut puțin din punct de vedere fizic. Era normal, avem jucători care sunt în urmă cu pregătirea. Mi s-au părut puțin mai proaspeți pe final cei de la Aerostar”, a spus antrenorul Adrian Falub, citat de site-ul clubului.
“U” Cluj va juca acasă următorul meci, lunea viitoare, cu ASU Poli Timişoara, de la 18:30.
Am zis de când ai revenit ca nu esti ce trebuie! Ești slab de tot în continuare! În schimb la scuze ești primul!
U Cluj are totusi alta aliura.
Sa ne bucuram de fiecare victorie si sa ii incurajam.
Felicitari lui Goga.
Ca de obicei!Goga e salvatorul!
Doamne Fereste! Ce elucubratii!Doar o minte bolnava poate avea asa un debit de tampenii.Nu-i de mirare ca esti suporter ceferist